Consilierii locali din Constanța, convocați în ședință. Ce cupluri vor primi câte 10.000 de lei

1651
Consilierii locali din Constanța, convocați în ședință. Ce cupluri vor primi câte 10.000 de lei - fondconsiliullocalconstanta-1582668208.jpg

Articole de la același autor

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, i-a convocat pe aleșii locali în ședință ordinară, vineri, 28 februarie, ora 12.00, în sala "Remus Opreanu" a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi se află 42 de proiecte de hotărâre de interes local. 


Unul dintre cele mai așteptate proiecte inițiate de primarul Decebal Făgădău este cel care vizează creșterea natalității în municipiul Constanța. Practic, proiectul face referire la acordarea unui sprijin financiar în vederea efectuării procedurii de fertilizare in vitro. 


Proiectul "Infant" se va derula prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța. Programul prevede acordarea unui voucher în valoare de 10.000 de lei fiecărui cuplu, care va putea fi folosit în unitățile medicale, publice și private, acreditate de Agenția Națională de Transplant pentru fertilizare in vitro. 


Printre condițiile impuse de primărie celor care vor să intre în posesia voucherelor se numără: AMH (rezerva de fertilitate a fiecărei femei) >1, excepție făcând femeile sub 35 de ani pentru care AMH-ul nu este criteriul de excludere, cuplu autolog/cupluri în care partenerul suferă de azoospermie/femei singure (nu se exclud procedurile cu spermă donată), indicele de masă corporală al partenerei să fie între 20 - 30, vârsta  femeii între 24 - 45 de ani, iar beneficiarii să aibă domiciliul în municipiul Constanța în ultimii trei ani și să nu aibă datorii la bugetul local. 


În altă ordine de idei, inițiatorul precizează că, în cazul în care numărul solicitărilor eligibile primite în perioada stabilită pentru înscriere este mai mare decât numărul persoanelor beneficiare stabilite prin dispoziție de primar pentru anul în curs, se va proceda la extragerea publică a beneficiarilor acceptați în proiect, precum și ordinea listei de așteptare care va cuprinde un număr egal cu numărul beneficiarilor acceptați în proiect. 


Bursele elevilor, în atenția consilierilor 
Alte proiecte fac referire la constituirea drepturilor de superficie cu titlu oneros asupra unor suprafețe din Constanța. Este vorba despre terenul în suprafață de 854 mp situat în stațiunea Mamaia, Bufet Felix, în favoarea societății Marina & Santis SRL, și terenul de 892 mp situat în Bd. Mamaia nr. 284, lot 3, în favoarea societății Niss Mode SRL. 


Tot pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 24172/2020 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil, teren, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Ion Luca Caragiale nr. 50, în suprafață de 44 mp, în vederea vânzării directe către Ioana Ștefănică, Constantin Mitea și Florin Mitea. Potrivit raportului de evaluare, această suprafață se va vinde cu suma de 9.740,28 euro fără TVA. 


În privința investițiilor, consilierii locali vor vota diverse programe de interes local. Unul dintre ele face referire la cel care vizează "Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd. 1 Mai-Șoseaua Mangaliei" și a cheltuielilor aferente. Un alt proiect privește  aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții "Reabilitare Școala Gimnazială nr. 16 «Marin Ionescu Dobrogianu»" - actualizare indicatori tehnico-economici. De asemenea, urmează să se aprobe documentația tehnico-economică, faza de documentație de avizare a lucrărilor de intervenție aferente obiectivului de investiții "Fluidizarea circulației și amenajarea sensului giratoriu la intersecția str. I.G. Duca cu bd. Mamaia și fluidizarea circulației la intersecția str. Mihai Viteazu cu bd. Mamaia, municipiul Constanța. Și nu în ultimul rând, se va supune la vot aprobarea documentației tehnico - economice, faza de studiu de fezabilitate pentru "Amenajare parcare auto publică Mamaia Nord - zona Summerland". 


Nici elevii nu au fost uitați, deoarece aleșii vor discuta despre modificarea HCL nr. 432/2019 pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I al anului școlar 2019-2020 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.075 secunde