Băsescu, după vizita în SUA: Pentru prima dată, România este protejată de un sistem antirachetă

568
Băsescu, după vizita în SUA: Pentru prima dată, România este protejată de un sistem antirachetă - basescuobama-1315995074.jpg
Președintele Traian Băsescu a revenit în țară după vizita făcută în SUA și după întâlnirea cu președintele Barack Obama. Șeful statului a declarat că acordul pentru amplasarea scutului antirachetă face ca nivelul de securitate al României să fie cel mai înalt din toată istoria acestei țări, transmite Realitatea.net.


Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marți, cu liderul de la Casa Albă, Barack Obama. Întâlnirea a durat circa 30 de minute, iar la dialogul dintre cei doi a asistat și vicepreședintele american, Joe Biden.

După discuția cu Biden, ce a urmat întâlnirii cu Obama, Băsescu a asistat la semnarea de către secretarul de Stat, Hillary Clinton, și de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a acordului privind găzduirea pe teritoriul României a componentelor terestre ale scutului american antirachetă.

La întoarcerea în țară, șeful statului a făcut o declarație de presă.

Redăm integral declarațiile președintelui


- Cu ocazia acestei vizite s-a semnat un document extrem de important pentru securitatea națională și s-a adoptat o declarație legată de parteneriatul strategic pentru secolul 21 între SUA și România.

- Acordul pentru amplasarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA pe teritoriul României este un acord care, prin conținutul său, odată transpus în practică, face ca nivelul de securitate al României să fie cel mai înalt din toată istoria acestei țări. Pentru prima dată, România este protejată de un sistem antirachetă care pune cetățenii ei, instituțiile, economia românească în deplină siguranță.

- Amplasarea sistemului antirachetă nu este numai în folosul României, ci este, în egală măsură, o valoare câștigată pentru securitatea națională a SUA, dar și pentru statele europene.

- Obiectivul nostru este ca, în timp, această construcție de securitate bilaterală să devină parte a sistemului antirachetă al NATO.

- Acordul nu are minic secret în el. Sper că în următoarele 10 zile vom conveni cu departamentul de stat să fie făcut public, atât în România, cât și în SUA. Este obligația statului român să informeze cetățenii asupra conținutului acestui acord. El va trebui ratificat în Parlamentul României.

- Imediat ce vom conveni cu partenerii americani că acordul poate fi făcut public, negociatorul-șef al acestui acord, secretarul de stat Bogdan Aurescu, va fi da public toate explicațiile pe fiecare clauză a acordului.

- Parteneriatul militar se balansează cu multe alte zone de interes comun. Una este Visa Waiver, iar în declarația de parteneriat strategic pentru secolul 21 este menționat faptul că președintele Barack Obama își asumă susținerea modificării legii privind acordarea vizelor.

- Tot în declarația de parteneriat strategic pentru secolul 21 se pune un accent deosebit pe câteva elemente, și anume: cooperarea politică între cele două state, cooperarea militară, cooperarea economică, cea științifică și tehnică, cooperarea culturală, cooperarea în educație și cercetare și multe altele. Aceste elemente trebuie să devină linia de conduită în relația dintre SUA și România.

- Este și în interesul Statelor Unite ca aici, la frontiera NATO, se să afle un stat puternic și care să se dezvolte.

- Acordul este primul document juridic care menționează parteneriatul strategic dintre România și SUA.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce decret a semnat Traian Băsescu
Pagina a fost generata in 0.2316 secunde