DENISA MANELISTA A MURIT, ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

9077
1
DENISA MANELISTA A MURIT, ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ - denisamanelista-1500796713.jpg
Denisa Manelista pierdut lupta cu boala, decedând în locuința ei din București în dimineața zilei de duminică, 23 iulie 2017. Redactorii Vocea Vâlcii au aflat, ÎN EXCLUSIVITATE, că din păcate, pentru tânăra de 27 de ani, viața s-a sfârșit, cancerul ieșind învingător, lăsând în urma ei o familie îndoliată și plină de durere.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

xxx


Bolnavă de cancer într-un stadiu extrem de avansat, cântăreața Denisa Manelista a mers la cei mai buni medici din Europa pentru a încerca un miracol.

Surse din preajma solistei ne-au povestit momentele dramatice prin care a trecut Denisa, dar și detalii despre tratamentul la care a apelat pentru a încerca să oprească efectele devastatoare ale bolii de care suferă.

Denisa a descoperit în urmă cu ceva vreme că are o tumoră la ficat deja metastazată și pe care o purta în corp încă din copilărie, fără să bănuiască. Tumora dezvoltată în zona ficatului s-a extins și i-a cuprins toate organele din zona abdomenului.

În urmă cu câteva luni, artista a ajuns la o clinică de specialitate din Viena, acolo unde medicii au supus-o unui tratament de ultimă generație. Denisei i s-a injectat în artera care alimenta cu sânge tumora un material care permite blocarea completă a vasului de sânge. Practic, tumora este o formațiune de celule bolnave care se alimentează cu sânge, ca oricare alt organ din corp, iar prin această metodă medicii au încercat să împiedice dezvoltarea ei.

Asta a fost singura soluție pe care au avut-o la îndemână medicii, excluzându-se din start varianta transplantului sau a unei serii de operații pentru a se încerca eliminarea tumorii.




Comentează știrea

Falis Adrian Stefan
14 octombrie 2017
cacalau

manelista Denisa a omorat oamenii cu masina ; operatie estetica si alta identitate

Pagina a fost generata in 2.6834 secunde