Virtuțile românilor

370
Virtuțile românilor - virtutile2-1614605562.jpg

Articole recomandate

La facerea lumii, Dumnezeu, pentru a-i ajuta pe oameni să prospere, a hotărât să dea printr-o „Lege Divină” fiecărei nații câte două virtuți. Astfel, El i-a făcut:

- pe elvețieni - ordonați şi respectuoși faţă de legi;

- pe englezi - perseverenți şi studioși;

- pe japonezi - muncitori şi răbdători;

- pe francezi - culți şi rafinați;

- pe spanioli - veseli şi ospitalieri etc.

Când a ajuns la români, I-a spus îngerului asistent care își nota:

- românii vor fi inteligenți, cinstiți şi buni politicieni.

După ce a publicat-o în „Monitorul Celest”, îngerul a remarcat:

- Doamne, ai dat tuturor popoarelor câte două virtuți, iar românilor trei. Oare în acest fel, nu cumva ei îi vor depăși şi exploata pe toți ceilalți?

- Aoleu, așa e! Ai dreptate! Atunci să revenim cu o „Ordonanță de Urgenţă”. Pentru că virtuțile Dumnezeiești, odată acordate, nu se mai pot lua înapoi, precizez că nimeni nu va putea avea mai mult de două virtuți, din cele trei, în același timp! Şi astfel, se explică de ce românii care:

- sunt inteligenți şi cinstiți în niciun caz nu fac politică;

- fac politică şi sunt cinstiți, categoric, nu sunt inteligenți;

- fac politică şi sunt inteligenți, fără niciun fel de dubiu, nu sunt deloc cinstiți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 01 Martie 2021
Stire din Fun : Bărbatul naufragiat
Luni, 01 Martie 2021
Stire din Fun : Frigul şi lumânarea
Luni, 01 Martie 2021
Stire din Fun : Bancuri
Duminică, 28 Februarie 2021
Stire din Fun : A murit pisica!
Duminică, 28 Februarie 2021
Stire din Fun : Top 10 minciuni pe care le spun bărbații
Duminică, 28 Februarie 2021
Stire din Fun : Statui de închiriat
Duminică, 28 Februarie 2021
Stire din Fun : Bancuri
Duminică, 28 Februarie 2021
Stire din Fun : HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele
Vineri, 26 Februarie 2021
Stire din Fun : Cadouri simbolice
Vineri, 26 Februarie 2021
Stire din Fun : Gesturi scumpe
Vineri, 26 Februarie 2021
Stire din Fun : Ce înseamnă succesul
Vineri, 26 Februarie 2021
Stire din Fun : Bancuri
Pagina a fost generata in 0.6125 secunde