Cum să bagi spaima în soția altuia

Familia Ionescu nu avea copii și s-a hotărât să folosească un tată surogat pentru a-și putea întemeia o familie. Într-o zi, când "tatăl" trebuia să vină, dl. Ionescu o sărută pe soția lui și spune:

- Hai că eu am plecat. Tipul cu pricina trebuie să vină dintr-o clipă în alta.

După o jumătate de oră un fotograf de copii sună la ușă sperând să vândă și el ceva.

- Bună dimineață, doamnă. Nu mă cunoașteți, dar am venit ca să…

- Oh, nu e nevoie să îmi explicați. Vă așteptam, îl întrerupe d-na Ionescu.

- Chiar așa? întreabă fotograful. Păi atunci este foarte bine! M-am specializat pe copii.

- Ce bine. Dar vă rog, intrați și luați loc. Cu ce începem? întreabă d-na Ionescu, roșind.

- Lăsați totul în seama mea. De obicei eu încerc două în cadă, una pe canapea și poate câteva pe pat. Uneori și pe jos în sufragerie e distractiv; ai mai mult spațiu.

- În cadă, pe jos în sufragerie? Acum nu mă mai mir că n-am reușit să fac nimic cu Ionel al meu.

- Să știți doamnă, că niciunul dintre noi nu vă poate garanta că de fiecare dată iese bine. Dar dacă încercăm poziții diferite, sunt convins că veți fi mulțumită de rezultate.

- Sper să terminăm repede, suspină doamna Ionescu.

- Doamnă, în domeniul în care lucrez, e nevoie de timp. Aș vrea eu să termin în cinci minute, dar n-ați fi mulțumită, sunt sigur de asta.

- Mie îmi spuneți?! exclamă d-na Ionescu.

Fotograful își deschide servieta și scoate un portofoliu cu pozele cu copii făcute de el.

- Aceasta a fost făcută pe acoperișul unui autobuz din centrul Londrei.

- Doamne ferește! exclamă d-na Ionescu.

- Și gemenii ăștia au ieșit destul de bine dacă mă gândesc cât de greu am lucrat cu mama lor. Fotograful îi dă d-nei Ionescu poza.

- Și ziceți că era greu cu ea? întreabă d-na Ionescu.

- Da, foarte greu. Până la urmă am dus-o în parc ca să facem treaba cum trebuie. Oamenii se tot îmbulzeau care mai de care ca să vadă cât mai bine. Și asta mai bine de două sau trei ore. Mama tot țipa și se agita. Cu greu am reușit să mă concentrez. Apoi s-a lăsat întunericul și am început să mă grăbesc. Până la urmă, când veverițele au început să-mi roadă echipamentul, l-am împachetat și gata.

D-na Ionescu face ochii mari.

- Vreți să spuneți că v-au ronțăit, aaa… echipamentul?

- Exact. Ei bine, doamnă, dacă sunteți gata, eu îmi instalez trepiedul ca să putem trece la treabă.

- Trepiedul?! d-na Ionescu e din ce în ce mai palidă.

- Oh, da, trebuie să folosesc un trepied ca să-mi sprijin obiectul muncii. E prea mare ca să-l țin în brațe în timp ce mă pregătesc să trec la acțiune!