Bancuri

325

Articole recomandate

Trei negrese discută despre soții lor:
- Nu știu cum sunt ai voștri, dar al meu este cel mai negru om din lume. S-a înțepat odată în deget și sângele care i-a curs era negru!
- Al meu e și mai negru, curăța ceapă și i-au dat lacrimile. Închipuiți-vă, erau negre smoală!
- Eu nu știu cum să vă spun, zise a treia, stăteam pe canapea la televizor cu soțul meu, când deodată a tras un pârț. Trei zile am stat în beznă!


Ceaușescu se hotărăște să mărească salariile. La cei cu facultate, le mărește cu 15%, la cei cu liceul le dă 10% iar la cei care au doar școala generală le dă 5%.
- Cum îți dai seama ce studii are fiecare? întreabă Leana.
- Dacă întreb "Ești român?" atunci cel cu facultate răspunde "Yes", cel cu liceul răspunde "Da", iar cel cu 4 clase răspunde "Îhî." Ai Înțeles?
- Îhî.


În fiecare noapte, dracii făceau câte un chef strașnic și se distrau mutând gardul despărțitor mai înspre Rai.
Azi așa, mâine mai rău, se mânie Dumnezeu și-i zice lui Scaraoțchi:
- Mută gardul unde a fost ca să nu ajungem la judecată!
- Doamne, fă cum ți-e voia, dar nu uita că toți avocații sunt la mine!


Un naufragiat ajunge în junglă unde este înconjurat de un trib de canibali. Disperat, omul își îndreaptă privirea spre cer și spune:
- Doamne, sunt pierdut! Cerul se luminează deasupra lui, este învăluit de raze și se aude o voce de sus:
- Fiul meu, nu ești încă pierdut. Ia o piatră și arunc-o în capul conducătorului lor. Omul ia o piatra și o aruncă în capul șefului canibalilor.
Vocea de sus:
- Acum ești pierdut …


Bulă în armată primește o scrisoare de la nevastă-sa.
O deschide în fața colegilor și toți încep să râdă.
- Auzi, Bulă de ce nu e scris nimic pe foaie? Ce, nevastă-ta nu știe să scrie?
- Nu bă, suntem certați și nu vorbim!


Două brunete la dus:
- Dă-mi te rog, șamponul tău!
- Dar ai unul lângă tine....
- Știu, dar eu asta este pentru păr uscat și eu am părul ud!


O femeie către un venerabil bătrânel:
Bulă este întrebat la ora de religie de către preot:
- Bulă ți-ai zis aseară rugăciunea înainte de culcare?
- Nu, asta o face întotdeauna mama pentru mine.
- Și ce zice ea pentru tine?
- Doamne-ajută că ești în sfârșit în pat!


Doi avocați intră într-un bar, își comandă câte un suc și își scot sandwich-urile proprii. Ospătarul spune:
- Mă scuzați, la noi este interzis să veniți cu mâncarea proprie.
Avocații s-au privit reciproc și au schimbat sandwich-urile între ei.


O blondă și o brunetă stau pe o bancă în parc.
- Uite o pasăre moartă, zice bruneta.
- Unde? zice blonda, uitându-se spre cer.


Ion își cumpără de la Cluj un binoclu.
Gheorghe întreabă: Ce-i ăla?
Ion: "E un instrument cu care poți să vezi până hăt departe și toate lucrurile le vezi ca și cum ar fi lângă tine."
Gheorghe: "Mă, nu se poate așa ceva!"
Ion: "Ba da. Uite, aseară stăteam la mine în curte și te vedeam ce te mai jucai cu nevastă-ta, cum o mai alergai, cum o mai iubeai…"
Gheorghe: "Vezi că nu-i bun de nimic? Eu aseară nici n-am fost acasă!"


Proful zice: "Băiete din păcate pentru tine nota pe care o ai începe cu P.
Bănuiesc că știi ce notă e, nu?"
Studentul: ".....Pinci?"


- Ce salariu doriți? îl întreabă specialistul în resurse umane pe un tânăr inginer, la sfârșitul interviului.
Acesta spune:
- Ei bine, mă gândeam la 150.000 de dolari pe an plus alte beneficii.
- Da, spune specialistul. Ce-ați zice de un concediu de șase săptămâni pe an, asigurări medicale, asigurări de viață și un Porsche?
Inginerul strigă:
- Uau!!! Glumiți?
- Da, dar dumneavoastră ați început.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Stire din Fun : Așa sunt toți avocații?
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Stire din Fun : Cultura generală…
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Stire din Fun : Ursul și iepurașul
Sâmbătă, 14 Septembrie 2019
Stire din Fun : Oile albe sau negre?
Vineri, 13 Septembrie 2019
Stire din Fun : Rude de sânge?
Vineri, 13 Septembrie 2019
Stire din Fun : Vezi că intră în depășire!
Joi, 12 Septembrie 2019
Stire din Fun : Vorbe la friptură
Pagina a fost generata in 2.4319 secunde