Ziua Protecției Civile la ISU Dobrogea

377
Ziua Protecției Civile la ISU Dobrogea - isu-1362063579.jpg
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța a organizat astăzi, festivitatea dedicată aniversării a 80 ani de atestare documentară a Protecției Civile în România. 

Activitatea a început cu un ceremonial militar urmat de serviciul religios și s-a încheiat cu un concurs de desene pe tema situațiilor de urgență "Cu viața mea apăr viața!", la care au partcipat elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 19 Constanța.

Tot astăzi, pentru activitatea desfășurată în ultimul an, trei dintre cadrele inspectoratului au fost recompensate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu diplome de excelență, diplome ce au fost înmânate de către prefectul județului Constanța – Eugen Bola. Militarii recompensați sunt: maistru militar principal Horațiu Viorel Constantin – pirotehnician în cadrul Formațiunii de Protecție Civilă; plutonier major Florin Ciocîrlan – subofițer operativ în cadrul Stației de Pompieri Tuzla;

plutonier Paula Anghel – subofițer tehnic principal în cadrul Compartimentului Informare și Relații Publice.

De asemenea, preoții care au oficiat slujba relicioasă au sfințit și autospecialele de stins incendii, descarcerarea și ambulanțele SMURD din curtea Detașamentului de Pompieri Constanța – Palas.

Primul document scris referitor la organizarea protecției civile în România îl constituie Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933 prin care se aproba Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejării populației civile, rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial. De atunci, anual, la data de 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 25 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Incendiu la Constanța
Miercuri, 20 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Incendiu la Primăria Medgidia
Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Stire din Eveniment : A murit intoxicată cu monoxid de carbon
Pagina a fost generata in 0.3037 secunde