ZIUA FĂRĂ AMENZI. ASTĂZI, POLIȚIȘTII PROTESTEAZĂ!
1042
Articole de la același autor
DOLIU la ISU DOBROGEA. Încă un pompier, răpus înainte de vreme!
17 Noiembrie 2020
VIDEO / Trotinetele electrice, BĂTAIE DE JOC LA CONSTANȚA: sunt aruncate în Marea Neagră!
04 Decembrie 2020
Polițist din Constanța, răpus de COVID 19!
05 Decembrie 2020
PERCHEZIȚII ÎN CONSTANȚA pentru depistarea unui FALS MEDIC!
04 Decembrie 2020
Sindicatele din sistemul polițienesc și-au unit forțele și au anunțat un amplu protest la nivelul tuturor structurilor de poliție din țară – atât din cadrul Poliției Naționale, cât și din Poliția de Frontieră – cu privire la decizia autorităților de înghețare a salariilor. Drept pentru care, începând de luni, 11 ianuarie, polițiștii au demarat un program de proteste, sub diferite forme, pentru a atrage atenția guvernanților asupra nemulțumirilor lor.
Drept pentru care, în cursul zilei de luni, 11 ianuarie, polițiștii din cadrul mai multor sindicate au anunțat că nu vor aplica amenzi, ci doar avertismente scrise și verbale și vor refuza să mai efectueze ore suplimentare.
Mai mult, unele sindicate au anunțat inclusiv sistarea activității pentru o oră, începând cu ora 13.00, atât pentru astăzi cât și pentru zilele următoare.
„Începând cu 11.01.2021, va începe campania de aplicare AVERTISMENTE scrise şi verbale, de către toți polițiștii și polițiștii de frontieră, la nivel național; întreruperea activității profesionale, zilnic, începand cu ora 13:00, pe durata de pana la o ora (ca avertisment), în condițiile prevederilor Acordului cu MAI; asigurarea doar a activităţilor URGENTE, prin apelurile 112/evenimente de frontieră; refuzul efectuării de ore suplimentare şi constituirii de echipe operative, în afara programului de lucru”, se arată în comunicatul semnat de sindicatele ROPOL, SIDEPOL, MERIDIAN, UNIPOL și DECUS.
De asemenea, la protest mai participă și membrii sindicatelor SNPPC, Pro Lex, Diamant, EUROPOL etc. Unele sindicate au anunțat că vor aplica forma de protest privind aplicarea amenzilor și în zilele următoare.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 08 Ianuarie 2021
Luni, 04 Ianuarie 2021
Duminică, 13 Decembrie 2020
Marţi, 08 Decembrie 2020
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Marţi, 24 Noiembrie 2020
Marţi, 10 Noiembrie 2020
Luni, 09 Noiembrie 2020
Marţi, 05 Ianuarie 2021
Marţi, 10 Noiembrie 2020