Zilnic, șoferi vitezomani din Constanța sunt lăsați fără permise!
Articole de la același autor
Polițiștii constănțeni desfășoară, zilnic, acțiuni pe șoselele din județ, în scopul disciplinării participanților la trafic. La fel s-a întâmplat și miercuri, 19 mai, când au ieșit pe șosele polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța. În urma acțiunii, oamenii legii au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru depășirea limitei legale de viteză. Valoarea totală a amenzilor a fost peste 32.000 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut șapte permise de conducere.
Acțiuni privind combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului, au avut loc la nivel național, în ultima perioadă. Potrivit unei comunicări a IGPR, în perioada 14 – 16 mai, la nivel național, au fost reținute peste 2.000 de permise de conducere, dintre care 1.200 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/oră a vitezei maxime legale admise.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 21 Mai 2021
Marţi, 18 Mai 2021
Marţi, 18 Mai 2021
Sâmbătă, 08 Mai 2021
Miercuri, 28 Aprilie 2021
Joi, 22 Aprilie 2021
Luni, 10 Mai 2021
Vineri, 07 Mai 2021
Sâmbătă, 01 Mai 2021
Luni, 26 Aprilie 2021