Vitezomanii au împânzit șoselele. "Accidentele sunt din ce în ce mai grave"

352
Vitezomanii au împânzit șoselele.

Articole de la același autor

Pe șoselele constănțene, șoferii calcă accelerația cu hotărâre, nu poartă centuri de siguranță și nici nu securizează minorii în scaune speciale. Aceasta este explicația polițiștilor pentru faptul că, în 2019, deși au avut loc mai puține accidente rutiere decât în anii precedenți, au fost mai violente!

Noapte călduroasă de august, iar stațiunea Mamaia era înțesată de turiști. Cu toate acestea, un șofer de 22 de ani nu a avut nicio problemă în a călca până în podea accelerația. În consecință, era în jur de 1.00 noaptea când bărbatul, aflat la volanul unui autoturism cu volan pe dreapta și conducând dinspre Năvodari spre Constanța, a pierdut controlul volanului în momentul în care a ieșit din sensul giratoriu din dreptul Summerland și a intrat în plin într-un autoturism care circula, regulamentar, pe sensul opus pe mers. În urma impactului, șoferul celui de al doilea autoturism a murit, iar alte două persoane au fost rănite. Acesta este doar unul dintre accidentele mortale care au avut loc, anul trecut, pe șoselele din Constanța.

Potrivit comisarului șef Ciprian Sobaru, șeful Serviciului Poliției Rutiere Constanța, anul trecut s-au înregistrat scăderi în ceea ce privește numărul accidentelor rutiere, fie că au fost grave sau ușoare. Dar, din nefericire, accidentele care au avut loc au fost mai violente, având drept rezultat moartea a 69 de persoane. "Acest fapt ne face să credem că deși riscul de producere a accidentelor a scăzut, totuși accidentele au devenit mai violente. Accidentele nu s-au înmulțit, dar sunt mult mai grave. Am identificat două posibile cauze: a crescut viteza de deplasare, motiv pentru care trebuie să folosim cât mai mult radarele, iar participanții la trafic nu folosesc centurile de siguranță sau scaunele pentru copii", a subliniat comisarul șef Ciprian Sobaru.

Acesta este motivul pentru care, începând din toamna lui 2019, polițiștii rutieriști au ieșit mai des în acțiuni pe șoselele din Constanța. "Începând cu luna octombrie, profitând și de faptul că s-a schimbat cadrul legislativ pe ceea ce înseamnă utilizarea dispozitivelor foto-audio, a telefoanelor mobile, au organizat acțiuni și pe această direcție, dar și pentru purtarea centurilor de siguranță. În consecință, spre sfârșitul anului, numărul accidentelor rutiere a scăzut considerabil", a arătat comisarul șef Sobaru.

Șoferii beți și pietonii indisciplinați, întâlniți des în trafic

O altă problemă cu care rutieriștii se întâlnesc frecvent pe șosele o reprezintă șoferii aflați în stare de ebrietate. De altfel, nu este acțiune în care să nu fie depistați șoferi care au consumat alcool înainte să se urce la volan, deși legislația interzice acest lucru. "Când îi depistăm și sunt în stare de ebrietate, mulți spun și fac multe. Ulterior, însă, vin la sediu și își cer scuze. Fie îl caută pe polițistul care i-a oprit în trafic, fie pe mine, fie orice polițist găsesc. Mulți tineri vin ulterior cu părinții, aduși de părinți", a arătat șeful Poliției Rutiere.

Și indisciplina pietonilor reprezintă un factor de risc în numeroase accidente rutiere, căci sunt frecvente situațiile în care pietonii traversează prin locuri nepermise, fără să se asigure. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4294 secunde