Viitorii șoferi ai Constanței, testați de o tânără de 28 de ani. "Sunt un examinator corect"

11010

Articole de la același autor

Constănțenii care vor să devină șoferi au o surpriză când, odată ajunși la poligonul din zona Pavilionului Expozițional, pentru susținerea probei traseului, constată că în mașină, în dreapta lor, se va afla o femeie. Tânără, frumoasă și zâmbitoare, Iulia Racoviță este însă intransigentă când vine vorba despre slujba ei. 


Proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto este "piatra de încercare" care îi sperie cel mai tare pe candidați. La traseu se vede, într-adevăr, cât sunt de pregătiți pentru a deveni șoferi, cât de bine stăpânesc tehnicile și dacă și-au dezvoltat reflexele necesare. Tocmai de aceea, de-a lungul anilor, au apărut numeroase legende urbane despre examinatorii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța. Legende care, de ce să nu recunoaștem, îi descriu ca fiind niște duri, insensibili, puși pe picat. Mai ales când este vorba despre femei, se plâng doamnele și domnișoarele care vor să fie șoferițe! Plecând de acasă cu această imagine negativistă, candidații sunt uimiți când află că vor fi examinați de… o femeie! 


Examinator auto de mai bine de un an și jumătate 
Iulia Racoviță este prima și singura femeie examinator din cadrul Serviciului Permise de Conducere. În vârstă de 28 de ani, a fost încadrată pe 1 mai 2018 și a examinat primii candidați pe 31 mai 2018. Este originară din Republica Moldova, este absolventă a Facultății de Litere, are două masterate, iar în prezent este studentă la Drept. Mulți ani a lucrat la multinaționale, dar mărturisește că nu se simțea împlinită. Astfel că în momentul în care a aflat de posturile scoase la concurs la Serviciul de Permise și Înmatriculări, a decis să își încerce norocul. "Inițial am fost încadrată pe secțiunea de înmatriculări, dar m-a tentat să fiu examinator. Îmi place ceea ce fac, este tot lucrul cu publicul, dar sub o altă formă. Mi se pare interesant, cred că este ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna, dar nu am știut", spune tânăra. 


Tânără, frumoasă și zâmbitoare, prezența ei îi ia prin surprindere pe candidați. "Am observat că în momentul în care facem prezența, dimineață sau la prânz, candidații se bucură când află la cine au fost repartizați. Fetele chicotesc, probabil se simt mai relaxate dacă în dreapta lor este o femeie. Personal, însă, consider că nu contează cine este examinatorul sau ce sex are. Dacă ești pregătit, aceste detalii nu contează", ne spune Iulia Racoviță. Drept urmare, pe parcursul examenului, tânăra își respectă îndatoririle ca la carte, conștientă de responsabilitatea pe care o are. "Cred că sunt un examinator corect. În opinia mea, nu există examinator dur sau maleabil. La fel ca toți colegii mei, încerc să văd dincolo de emoții. De altfel, prima replică pe care o spun candidații când se urcă în mașină, dar și în momentul în care fac o greșeală este: «Mă scuzați, am emoții!». Noi înțelegem și existența emoțiilor, dar cei care sunt bine pregătiți sunt mai stăpâni pe ei, au reflexe, iar aspectele acestea se observă", a mai afirmat examinatoarea. 


Din ce în ce mai mulți candidați nepregătiți 
Iulia Racoviță constată, la fel precum colegii ei, că din ce în ce mai mulți candidați se prezintă nepregătiți la examinare. Drept dovadă, a scăzut și numărul celor care promovează testarea, ceea ce, ne mărturisește tânăra – la fel cum sublinia și comisarul șef Liviu Vîrșă, șeful serviciului, într-un interviu acordat anterior – nu îi bucură pe examinatori. 


"Mulți spun că știu că nu sunt pregătiți, dar au vrut să vadă cum este la examen. Noi, examinatorii, suntem bucuroși când ne întoarcem cu multe dosare de candidați promovați. Înseamnă că a fost o zi productivă! Sunt însă zile când promovează unul sau doi candidați", a afirmat tânăra. Totodată, Iulia Racoviță spune că zilele în care promovează toți candidații pe care îi are repartizați sunt mai rare, dar nici nu au fost zile în care să pice toți! 


Reacția celor care află că au picat traseul este diferită. "Unii se enervează, trântesc ușile, poate mai spun și vreo două vorbe neplăcute. Am avut și situații când doamne mai în vârstă, dezamăgite de faptul că au picat, spuneau că renunță. Le-am încurajat, le-am sfătuit să mai facă niște ore de conducere, să nu se descurajeze și, într-adevăr, când au revenit, au condus foarte bine și mi-au mulțumit. Atitudinea examinatorului contează mult în timpul examenului. Și, la fel precum toți colegii mei, am o atitudine pozitivă, de încurajare", a mai arătat Iulia Racoviță. 


xxx
În prezent, în cadrul Serviciului Public Comunitar de Permise de Conducere și Înmatriculări sunt angajați 12 examinatori, ceea ce a făcut ca programarea pentru susținerea traseului să scadă, în ultima perioadă, la sub 40 de zile. Statistic, mai bine de jumătate dintre cei care dau examenul pică testarea scrisă, iar dintre cei care o promovează, aproximativ jumătate pică la traseu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.035 secunde