Video VIDEO. TAXIMETRIȘTII ÎN PROTEST, PE STRĂZILE CONSTANȚEI!

779

Articole de la același autor

Aproximativ o sută de taximetre au ieșit, în dimineața zilei de vineri, 30 iulie, pe străzile municipiului Constanța, în semn de protest față de decizia reprezentanților Primăriei Constanța de a include, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri proiectul Regulamentului de desfășurare a activității de taxi în municipiu. Supărarea taximetriștilor este față de includerea în regulament a unei liste cu stațiile taxi din oraș, veche din 2003, care între timp nu mai corespunde realității.

În ultimele zile, taximetriști au cerut scoaterea regulamentului de pe ordinea de zi. Oamenii spun că prin includerea acestei liste se dorește de fapt găsirea de motive pentru a fi amendați în mod exagerat de Poliția Locală, pentru a fi lăsați fără autorizații și a se restrânge, astfel, numărul de autorizații taxi de pe teren.

CNSLR-FRĂȚIA a transmis un comunicat de presă prin care arată că se solidarizează cu sindicaliștii din Constanța, șoferi de taxi, care protestează astăzi pentru respectarea dreptului la consultări, conform legii, prin dialog social 100% și la dreptul de exercitare a muncii

„CNSLR – FRĂȚIA, cea mai mare confederație sindicală din țară, susține și se solidarizează cu FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A ȘOFERILOR DIN ROMÂNIA (FNSR) în acțiunea de protest care are loc astăzi în Constanța, între orele 09:00 și 12:00, față de dialogul „surd” social care generează o stare tensionată ce afectează cele peste 1600 de familii ale taximetriștilor din oraș și, cu siguranță, cetățenii plătitori de taxe care au nevoie de serviciul de transport de taxi.

CNSLR-FRĂȚIA consideră că starea de tensiune socială din rândul taximetriștilor din Constanța se poate rezolva imediat prin eliminarea de urgență a proiectului de Regulament privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța pe ordinea de zi a Primăriei, în vederea finalizării consultărilor și pentru anexa care cuprinde lista stațiilor de taxi. Totodată, cea mai mare Confederație sindicală din țară își exprimă susținerea față de colegii din FNSR pentru toate acțiunile de corectare a situației, ce vor fi luate în continuare de către aceștia.

Colegii noștri nu protestează împotriva vreunei persoane sau a vreunei formațiuni politice și nu cer măriri de salarii. Ei cer doar să se respecte legea și să li se respecte dreptul la dialog social! Protestul colegilor noștri de astăzi urmărește atragerea atenției autorităților în vederea excluderii pe ordinea de zi a proiectului de Regulament, care în anexele ce menționează stațiile de taxi include o listă care nu are nicio legătură cu situația reală, actuală din teritoriu. Această anexă, care este de fapt lista din Regulamentul HCLM 464/2003, va produce până și abuzuri în urma cărora taximetrișii vor putea fi sancționați, chiar până la ridicarea licențelor, afectând astfel bunăstarea familiilor lor, dar și pe cea a cetățenilor, prin reducerea ventilurilor autorităților locale”, se arată în comunicatul de presă transmis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.483 secunde