Victor Ponta, atac la Liviu Dragnea: Ce se întâmplă cu PSD dacă o să aibă un lider care-l conduce din închisoare?

256
Victor Ponta, atac la Liviu Dragnea: Ce se întâmplă cu PSD dacă o să aibă un lider care-l conduce din închisoare? - liviudragneamediafaxfotoalexandr-1551619361.jpg

Articole recomandate

Victor Ponta, președintele Pro România, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că liderului PSD Liviu Dragnea îi este frică de Pro România, el adăugând că Dragnea este ''un tip fricos, laș, isteric și care se teme pentru libertate și pentru banii pe care i-a furat''.


"Noi suntem foarte pregătiți de luptă. Faptul că l-am scos din cotlon pe Dragnea și a anunțat că se ocupă el de noi nu ne sperie deloc, nici nu ne plângem, dimpotrivă, ne bucură pentru că e un adevăr pe care oamenii au început să-l cunoască și să-l simtă: faptul că lui Dragnea îi e frică de Pro România, că noi suntem cei care putem să constituim cu adevărat o alternativă la Liviu Dragnea și la gașca lui, că foarte mulți oameni ca și noi am votat în 2012 PSD, Dragnea ne-a furat practic voturile și le-a folosit în interesul lui și al găștii lui. (...) Crizele de isterie a domnului Dragnea au două explicații, din punctul nostru de vedere, și vă anunț că o mergem pe acestea două tot timpul, o să-l apăsăm unde îl doare", a afirmat Ponta.

El a spus că, dacă la alegerile europarlamentare din mai PSD nu va repeta scorul de 46% din voturi obținut în decembrie 2016, se va vedea faptul că acesta nu mai are legitimitatea "de a împărăți România".

"În primul rând, în decembrie 2016, PSD a obținut 46 la sută din voturi, sigur sociologic și politic s-a dovedit că PSD are un bazin de 30 de sută indiferent de ce lider are, în funcție de lider, de echipă, ia mai multe voturi sau mai puține și vreau să vedem dacă pe 26 mai la Parlamentul European PSD în frunte cu Liviu Dragnea va lua tot 46 la sută pentru că el spune că sunt voturile lui. Noi spunem că foarte mulți oameni au votat pentru Victor Ponta, pentru Mihai Tudose, pentru Gabriela Firea, pentru Adrian Țuțuianu, pentru Marian Neacșu, pentru foarte mulți oameni pe care Dragnea i-a înjunghiat pe la spate și cred că 26 mai va fi un moment în care se vede legitimitatea lui Dragnea de a împărăți România. Dacă nu va lua 46 la sută, înseamnă că voturile acelea nu erau ale lui și faptul că ia toate deciziile singur și impune lucrurile vor fi încă o dată infirmate de către oameni", a argumentat Victor Ponta.

Liderul Pro România a mai spus că Dragnea are o problemă personală, care se reflectă asupra întregii societăți, cu privire la dosarul penal care a ajuns în stadiul de apel la Înalta Curte.

"Al doilea lucru care îl isterizează pe Liviu Dragnea (...) în luna martie va fi audiat la Înalta Curte în apelul pe care îl are, în luna aprilie sunt depozițiile avocaților, în luna mai trebuie să se dea sentința. Eu, unul, ca om care am trecut prin experiențele trecute, nu cred în poveștile lui Dragnea că și-a aranjat completul, că o să-l achite. Eu sunt convins că judecătorii de la Înalta Curte, cei cinci, dacă au probe, și se pare că au, îl vor condamna. Dacă nu, îl vor achita. Această problemă personală al lui Dragnea se reflectă asupra întregii societății. Sunt două întrebări: când va da ordonanța care să-l scape de închisoare și faptul că doamna Dăncilă probabil că nu-și dorește să semneze și să intre în istorie ca cea care l-a salvat pe Dragnea și pe alții de închisoare. Și ce se întâmplă cu PSD dacă o să aibă un lider care-l conduce din închisoare. Coșmarul lui politic este Pro România, coșmarul lui personal este lațul care se strânge și noi suntem dispuși și toată hotărârea să ne luptăm cu Dragnea până la capătul lui, care cu siguranță va veni mai devreme sau mai târziu", a mai spus Ponta. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2945 secunde