Viața în calvar, în Campusul Social "Henri Coandă". "Îmi este rușine să spun unde locuiesc"

Duminică, 02 August 2020
1575
Traiul în Campusul Social "Henri Coandă" nu este ușor. Ba din contră! O femeie cu dizabilități a relatat pentru "Cuget Liber" greutățile prin care trece zi de zi, cât și faptul că îi este rușine să spună unde locuiește.

Relatam, într-o ediție anterioară, în cadrul unui reportaj, cum se înfățișa Campusul Social "Henri Coandă", într-o zi călduroasă de vară, cu bune și rele, cu nemulțumiri și bucuria existenței unui acoperiș deasupra capului. "Trăim ca într-un lagăr!", ne mărturisea una dintre locatare, cu ocazia reportajului realizat la fața locului, exemplificând prin numeroasele interdicții care, o dată încălcate, pot duce la evacuare.

Cătălina M. este o locatară a aceluiași cartier social și asemenea vecinei ei, ne-a transmis că se simte precum într-un "lagăr", dar nu din cauza interdicțiilor, ci de teama vecinilor gălăgioși și opresivi, de care a ajuns să se teamă.

"Locuiesc în Campusul Social «Henri Coandă» de cinci ani. Aș pleca în chirie undeva și mâine, dacă aș avea bani. Dar sunt bolnavă, am o dizabilitate, mai multe afecțiuni asociate, și trăiesc dintr-o indemnizație de 500 de lei. Să nu credeți că am fost mereu așa. Am muncit la viața mea, dar de când m-am îmbolnăvit a fost din ce în ce mai greu. Am ajuns aici după ce am fost evacuată dintr-o casă naționalizată. Nu am avut posibilități, nu am avut de ales. Iar aici este un calvar. Nu îmi este ușor, cu dizabilitate, cu boala cardiacă, să trăiesc într-un stres permanent, în gălăgie și fără posibilitatea de a mă odihni adecvat. Pentru că aici nu respectă nimeni nici un program de liniște, intimitatea celuilalt sau să mențină liniștea și curățenia", ne-a mărturisit cititoarea "Cuget Liber".

"Am ajuns să trăim viața altor persoane"

Traiul în campusul social este dificil. Apartamentele sunt micuțe, iar pereții subțiri, care fac ca iarna să fie frig, iar vara aerul irespirabil din cauza căldurii. "Am ajuns să trăim viața altor persoane, căci pereții sunt atât de subțiri, se aude totul prin ei. Se aud înjurăturile, țipetele. Este groaznic. În blocul unde locuiesc, sunt în jur de zece familii de români, iar restul de etnie. Nu știm cum a fost făcută repartizarea, pe ce criterii, dar am ajuns să ne fie teamă să deschidem gura, să facem vreo reclamație sau să cerem ajutorul cuiva, pentru că suntem amenințați", a mai relatat femeia.

"În bloc sunt și oameni care muncesc, care dimineața trebuie să se trezească să plece la serviciu. Este un chin pentru toți când muzica răsună până la 1.00 – 2.00 noaptea, când se joacă barbut până la ore târzii în noapte, se țipă pe hol. A doua zi, ei dorm până la 13.00 – 14.00 după-amiază, că, deh, nu au servicii! Iar a doua zi o iau de la capăt.

Ajutoare primesc din toate părțile, dar au ajuns de le aruncă de la fereastră! Gătesc cu ușile deschise, copiii sunt lăsați nesupravegheați și țipă pe hol, urinează pe unde vor, părinții fumează pe scară, se înjură și se bat, dar nimeni nu le face nimic", a mai arătat femeia.

"Nu suntem toți asistați sociali. Sunt oameni care muncesc din greu, dar aceasta a fost viața, nu au putut să strângă bani să-și cumpere ceva a lor. Dar, cu mâna pe inimă vă spun, îmi este rușine să spun unde locuiesc, din cauza percepției pe care o au oamenii, din cauza comportamentului vecinilor", a mai afirmat constănțeanca.

Asemenea altor vecini, și doamna Cătălina a încercat să înfrumusețeze cartierul. A plantat flori în jurul blocului gri, dar plantele nu au rezistat prea mult, acuză femeia. "Copiii au rupt toate florile, nu sunt obișnuiți să aibă grijă de nimic", reclamă constănțeanca, cu privire la faptul că în cartier nu s-a reușit realizarea unor grădinițe care să înveselească zona.

"Poate în partea mai nouă a campusului, care a fost dată în folosință de curând este mai bine, pentru că blocurile au pereții mai groși. La noi, trăim în teroare numai când îi auzim cât de urât vorbesc și cât de violenți sunt!", a mai sesizat femeia.

În Cartierul Social "Henri Coandă" au început să fie mutați, începând din 2012, sărmanii orașului: romii care se aciuaseră în cocioabele din lemn de pe strada Munții Tatra, nevoiașii de prin casele naționalizate din centrul orașului, bătrâni cu pensii mici, ajunși să trăiască din mila vecinilor, persoanele cu dizabilități. În prezent, în cartierul respectiv sunt în jur de 3700 de persoane. 



Pagina a fost generata in 0.3382 secunde