VEȘTI DE ULTIMĂ ORĂ PENTRU MILITARI ȘI POLIȚIȘTI: POSTURI VACANTE BLOCATE ȘI DECONT ÎN LOC DE TICHETE DE VACANȚĂ

15428
1
VEȘTI DE ULTIMĂ ORĂ PENTRU MILITARI ȘI POLIȚIȘTI: POSTURI VACANTE BLOCATE ȘI DECONT ÎN LOC DE TICHETE DE VACANȚĂ - armata1500273166-1521555089.jpg

Articole recomandate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, cu amendamente, OUG 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

Potrivit unui amendament admis de Camera Deputaților, în anul 2018, pentru personalul militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrație penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de unități aflate pe teritoriul României, efectuate în perioada concediului de odihnă, în limita valorică prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009. Acestor categorii de persoane nu li se va acorda vouchere de vacanță pentru a li se păstra secretă identitatea.

OUG 90/2017 menționează că în acest an se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice. Prin excepție de la această prevedere, ordonatorii de credite pot aproba ocuparea unui procent de maximum 50% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 1 ianuarie 2018, numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

Camera Deputaților a introdus un amendament prin care se exceptează de la aceste prevederi și instituțiile din cadrul autorității judecătorești, Administrația Națională a Penitenciarelor și Serviciile Publice de Ambulanță. Acestea pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante, indiferent de data vacantării acestora, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget.

Tot prin excepție, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul serviciilor Parlamentului, indiferent de data vacantării acestora, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate.

Proiectul de lege adoptat de Cameră prevede, de asemenea, că legea salarizării personalului plătit din fonduri publice se modifică astfel încât pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale "Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților.

Proiectul mai prevede majorări salariale pentru directorul general din cadrul Institutului Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau", pentru persoanele care ocupă funcția de director în cadrul centrelor de transfuzie regionale și județene, respectiv al Centrului de Transfuzie Sanguină al municipiului București și pentru personalul care ocupă funcțiile de director general și director general adjunct în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ. 

Comentează știrea

Axente
20 martie 2018
O.u.g 90/2017

Să înteleg că in "administrație și cei subordonati lor nu se aplica mult discutata lege a salarizarii?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7329 secunde