VEȘTI BUNE PENTRU ȘOFERI! MAI propune ca valoarea punctului de amendă să nu crească, deși se măresc salariile
Articole recomandate
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Ministerul de Interne propune ca valoarea punctului de amendă să fie plafonată la 145 de lei și anul viitor, cu toate că salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2018. Reprezentanții MAI susțin că această măsură este luată pentru ca amenzile să nu crească excesiv raportat la veniturile românilor.
În 2018, punctul de amendă a fost plafonat la 145 de lei, valoarea din acest an.
"În condițiile în care, conform Programului de Guvernare, în anii viitori sunt preconizate creșteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu genera creșteri excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile cetățenilor și la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă pentru adoptare în ședința de Guvern", se arată în comunicatul Ministerului de Interne.
Cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 și 2.900 de lei, iar în cazul contravențiilor aplicate persoanelor juridice, acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.

Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenționale se stabilesc în funcție de numărul punctelor-amendă aplicate, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului.
Măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoțită de acțiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranței rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliției Rutiere, conform sursei citatate.
Propunerea de plafonare a valorii punctului de amendă la nivelul actual va fi integrată într-un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal – bugetare în anul 2018, care va fi promovat în Guvern de Ministerul Finanțelor Publice și prin care va fi modificată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 22 Octombrie 2017
Marţi, 29 August 2017
Miercuri, 12 Iulie 2017
Joi, 09 Noiembrie 2017
Joi, 28 Septembrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017
Luni, 04 Septembrie 2017
Vineri, 04 August 2017
Duminică, 30 Iulie 2017
Miercuri, 26 Iulie 2017