Veste bună pentru cei care își fac pașapoarte! Programul la ghișee, prelungit cu două ore
1338
Articole de la același autor
Operatorii din turism dau piept cu cea mai mare criză din ultimii 27 de ani. Cum se poate rezolva situația
19 Iunie 2018
Laura Codruța Kovesi, greu de înlocuit. Cei patru candidați înscriși la șefia DNA, respinși
28 Iulie 2018
GALERIE FOTO / TRAFIC BLOCAT! Accident rutier la intersecția străzilor Mangaliei cu Hatman Arbore
21 Iunie 2018
Șeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisarul Mirel Toancă, a declarat, zilele trecute, că Ministerul Afacerilor Interne a decis prelungirea programului de lucru la ghișeele de eliberare a pașapoartelor, de luni, 30 iulie, pentru eficientizarea activității de eliberare a acestor documente.
"Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a eficientiza activitatea de eliberare a pașapoartelor s-a decis prelungirea programului de lucru cu două ore, acesta fiind acum de la ora 8.30 la 18.30, de luni până vineri. Măsura este valabilă până la 31 august 2018, pentru 30 de județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui. Pentru municipiul București și județul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele 3 zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8.30 la 18.30", a declarat, sâmbătă, șeful Direcției Generale de Pașapoarte, Mirel Toancă.
Potrivit acestuia, ca urmare a suplimentării, de astăzi, 30 iulie, la nivel național vor funcționa 209 ghișee de primiri cereri și eliberări documente de călătorie.
Șeful de la Pașapoarte a reamintit faptul că, din această lună, au intrat în vigoare mai multe modificări legislative privind eliberarea sau valabilitatea pașapoartelor, cea mai importantă schimbare fiind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani și modificarea condițiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.
"Acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși trei zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic", a declarat Toancă.
Reamintim că, începând cu data de 20 iulie, pașapoartele simple electronice care s-au emis pentru persoanele adulte au valabilitate de 10 ani. Până la această dată, termenul de valabilitate era de cinci ani. Pentru celelalte segmente de vârstă, termenul de valabilitate rămâne nemodificat - 3 ani pentru persoanele cu vârsta de până la 12 ani, respectiv 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 05 Aprilie 2018
Joi, 08 Martie 2018
Joi, 23 Noiembrie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017
Luni, 14 August 2017
Sâmbătă, 26 Aprilie 2014
Miercuri, 20 Iunie 2018