Verdict în cazul Caracal: Dincă a avut discernământ!

281
Verdict în cazul Caracal: Dincă a avut discernământ! - gheorghedincaschimbaridramaticei-1570625263.jpg

Articole recomandate

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal acuzat de trafic de minori, viol și omor calificat în urma dispariției adolescentelor Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a fost supus marți expertizei psihiatrice la Institutul Național de Medicină Legală, el fiind încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava.


Cazul Caracal se apropie cu pași mari de trimiterea în instanță. Specialiștii de la INML au decis că Gheorghe Dincă a avut discernământ în momentul în care a răpit-o și ucis-o pe Alexandra Măceșanu, susțin surse din anchetă. Dincă a fost expertizat marți de specialiștii care au stabilit că la momentul comiterii oribilelor fapte Dincă a avut discernământ.

Cel mai probabil, următorul pas e disjungerea dosarului Alexandrei și trimiterea lui Dincă în judecată, urmând ca în cazul Luizei Melencu să fie continuate cercetările.

Dincă a fost transferat la începutul acestei luni la Spitalul Penitenciar Jilava pentru efectuarea expertizei psihiatrice. Gheorghe Dincă a declarat procurorilor că le-a ucis pe Luiza Melencu, adolescenta de 18 ani dispărută în luna aprilie, și Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani dispărută în luna iulie. Bărbatul susține că le-a răpit, le-a sechestrat și le-a ucis, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenușă, fragmente de oase și dinți, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală București au arătat că, în proporție de 99,93%, acestea aparțin Alexandrei Măceșanu.

De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicațiile lui Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenușă și resturi de oase, însă analizele legiștilor nu au putut stabili dacă acestea aparțin Luizei Melencu, o nouă expertiză urmnd să fie făcută în Statele Unite.

Dincă este acuzat de trafic de minori, viol și omor calificat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.273 secunde