Vaccinare la chiuvetă la Mangalia: asistente medicale reținute. Iată ce „tarife” erau percepute!

1255
Vaccinare la chiuvetă la Mangalia: asistente medicale reținute. Iată ce „tarife” erau percepute! - vaccin-1640167790.jpg

Articole de la același autor

Două asistente medicale de la Centrul de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia și o angajată a Spitalului Municipal Mangalia au fost reținute, alături de alte trei persoane, în dosarul „vaccinărilor la chiuvetă”, anchetat de Direcția Națională Anticorupție Suceava.

Anchetatorii arată că Pompilia Timofei și Henriette Raluca Berge, asistente medicale la centrul de vaccinare de la Sanatoriul Balnear Mangalia, sunt acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, luare de mită, în formă continuată, acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată. Elena Daniela Vlădoi, angajată a Spitalului Municipal Mangalia este acuzată de constituirea unui grup infracțional organizat”, în modalitatea inițiere și constituire, trafic de influență, în formă continuată, dare de mită (două fapte comise în formă continuată), instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată), instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată),

„Cauza are ca obiect investigarea modalității în care peste 100 de persoane majoritatea din județele Suceava și Constanța ar fi obținut certificatul digital european Covid fără să se fi vaccinat”, au afirmat procurorii.



Tarife între 500 și 700 de lei, pentru vaccinarea la chiuvetă, comisioane de 250 de euro pentru intermediari


„Concret, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 2021, inculpatele Timofei Pompilia, Berge Henriette – Raluca, asistente medicale din cadrul Centrului de Vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, și ceilalți inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat care avea ca scop final eliberarea de certificate de vaccinare anti - Covid falsificate, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 250 și 400 de euro, persoanelor interesate. Ulterior la acest grup ar fi aderat mai multe persoane, intermediari de încredere (rude, prieteni etc.), care s-au specializat în racolarea de persoane dornice să obțină astfel de certificate falsificate de vaccinare, la rândul lor percepând comisioane cuprinse între 100 și 250 de euro, în funcție de starea materială a clienților”, a scos la iveală ancheta oamenilor legii.

Un aspect important la stabilirea „tarifului” era acela al prezenței persoanei la centrul de vaccinare. Astfel, în cazul persoanelor dispuse să se deplaseze la Mangalia, tariful cerut de intermediar era de 500 de lei, iar în cazul celorlalte, care nu doreau să se prezinte la centrul de vaccinare, tariful era de 700 de lei și era perceput pe loc. „Mecanismul de comitere a faptelor era unul complex, după racolarea persoanelor dispuse să obțină certificatul respectiv și primirea banilor, membrii grupului care își desfășurau activitatea în cadrul Centrului de vaccinare ce funcționează în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia ar fi efectuat acte specifice în vedere implementării datelor nereale în Registrul Electronic Național de Vaccinări. Legătura dintre membrii grupului ar fi fost asigurată de inculpata Vlădoi Elena Daniela care primea comisioanele amintite mai sus și remitea parte din ele celor două asistente. Pentru a ascunde adevărata proveniență a banilor, intermediarii ar fi remis banii inculpatei Vlădoi Elena Daniela fie prin transfer bancar, din conturile unor rude sau prieteni, fie în numerar”, se mai arată în comunicarea DNA.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, marți, 21 decembrie, la cele două instituții publice de pe raza municipiului Mangalia și la cele 50 de locuințe ale persoanelor fizice de pe raza județelor Suceava și Constanța au fost ridicate printre altele, sumele de 192.000 lei și 80.000 euro. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Miercuri, 22 decembrie, dosarul penal a fost înaintat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicarea DNA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6181 secunde