Vă mai amintiți de accidentul din Lazu? Ce decizie au luat procurorii după trei ani de la producerea faptei

Sâmbătă, 05 Decembrie 2020, 00:00
1966
Combinația dintre viteza excesivă și schimbarea benzii fără asigurare și semnalizare pot fi fatale. S-au împlinit trei ani de la un cumplit accident rutier, petrecut pe DN 39, la ieșire din Lazu, în care cele două fapte au dus la curmarea unei vieți.

S-au împlinit trei ani de la tragicul accident rutier petrecut pe DN 39, la ieșire din localitatea Lazu, în urma căruia și-a pierdut viața o femeie de 66 de ani, fost secretar al Primăriei Amzacea. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au încheiat cercetările, după examinarea tuturor expertizelor solicitate în dosar, iar în urmă cu puțin timp au dispus trimiterea în judecată a ambilor șoferi implicați în accident, Nicoleta Prioteasa și Dragoș Andrei Ionescu, ambii acuzați de ucidere din culpă.

În dimineața zilei de 21 noiembrie 2017, la ora 8.08, polițiștii au fost sesizați de producerea unui accident pe DN 39. Ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit un Mercedes, la volanul căruia se afla Dragoș Andrei Ionescu și o Dacie condusă de Nicoleta Prioteasa, medic de familie. Pasageră pe locul din față dreapta, în cel de al doilea autoturism, Maria Pațachia, a suferit răni grave, iar ulterior a murit la Spitalul Județean Constanța. Femeia, fost secretar al localității Amzacea, avea 66 de ani și ieșise la pensie cu câteva luni în urmă.

Încă din momentul în care a avut loc, accidentul a stârnit dispute, cu privire la cauza producerii: cei mai mulți l-au acuzat pe tânărul Dragoș Andrei Ionescu că ar fi fost responsabil, întrucât circula cu viteză. Alte voci au susținut, însă, că șoferița autoturismului Dacia a schimbat banda brusc, fără să semnalizeze și fără să se asigure.

Ambii șoferi acuzați de ucidere din culpă

După trei ani de cercetări și expertize, procurorii au găsit răspunsuri la semnele de întrebare privind modul cum a avut loc accidentul. Redăm, în rândurile următoare, fragmente din rechizitoriul întocmit în dosarul penal.

„Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică auto, a rezultat că viteza autoturismului marca Mercedes condus de inculpatul IDA, anterior producerii accidentului, a fost de 128,84 km/oră, limita maximă de viteză pe sectorul respectiv de drum fiind de 70 km/oră, iar drept cauze ale producerii accidentului au fost, pe de o parte, neasigurarea corespunzătoare a inculpatei PN, la efectuarea manevrei de trecere de pe banda unu pe banda a doua, iar pe de altă parte depășirea vitezei maxime admise de către inculpatul IDA și nepăstrarea unei distanțe suficiente față de autovehicul din fața sa, astfel încât să poată evita coliziunea. Expertul a stabilit că viteza mare de deplasare a inculpatului IDA a redus semnificativ capacitatea inculpatei PN de a se asigura, fiind astfel o legătură de cauzalitate între viteza excesivă și producerea accidentului”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

În dosar au mai fost solicitați trei experți tehnici: unul de către succesorii părții vătămate, „care a achiesat la concluziile expertului desemnat”, iar unul solicitat de inculpatul Dragoș Andrei Ionescu. Acesta din urmă a concluzionat că viteza a fost mai mică, stabilind-o la 97 – 109 km/oră. În schimb, expertul tehnic recomandat de inculpata Nicoleta Prioteasa a arătat că viteza Mercedesului a fost de aproximativ 129 km/oră, ceea ce „a creat o stare de pericol”. Deși Nicoleta Prioteasa a contestat raportul de expertiză tehnică și a solicitat refacerea acestuia, solicitarea a fost refuzată.

Camera video din zonă a surprins impactul

Mai mult, în zonă a fost găsită o cameră video care a surprins momentul impactului. „A fost identificată o cameră video de supraveghere care a surprins momentul impactului și conform procesului verbal de vizionare a imaginilor întocmit de organul de cercetare penală rezultă că impactul s-a produs pe banda a doua a DN 39, unde autoturismul Mercedes intră în coliziune cu partea față în partea spate a Daciei. Pe imaginile surprinse nu se vede ca autoturismul Dacia ar fi semnalizat schimbarea direcției de mers. În imaginile surprinse se observă că, în urma impactului, autoturismul Dacia se rotește în sensul invers acelor de ceasornic, ceea ce denotă faptul că acesta nu era paralel cu marginea străzii și încadrat total pe banda a doua”, se mai arată în rechizitoriu.

Prin urmare, ambii șoferi – de menționat că Nicoleta Prioteasa a suferit „leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale pe viață și prezintă infirmitate reprezentată de paraplegia completă T8” – au fost trimiși în judecată. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru luna ianuarie 2021. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3415 secunde