UPDATE. Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din magistratură

199
UPDATE. Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din magistratură - 1unfostprocurorlabotosanispunead-1486560259.jpg
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, azi, excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan.


UPDATE - Camelia Bogdan este judecătorul care a condus completul de la Curtea de Apel București ce a judecat dosarul ICA în care a fost condamnat Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Decizia CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) vine după ce aceasta a fost judecată în speța în care a fost acuzată de incompatibilitate.

Concret, Camelia Bogdan, pe vremea în care făcea parte din completul de judecată din dosarul ICA, în care Ministerul Agriculturii se constituise parte civilă, a fost sponsorizată de același minister pentru un curs de două săptămâni la Poiana Brașov.

Comunicatul CSM:

"În ședința de azi, 8 februarie 2017, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei Camelia Bogdan, judecător în cadrul Curții de Apel București.

În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Secția pentru judecători a aplicat doamnei judecător sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din același act normativ - " încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii".

Hotărârea secției va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară menționată, urmând a fi redactată și publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunțare.


Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție."




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0441 secunde