Un extremist israelian a atacat cu un bolovan biserica românească din Ierusalim
Articole recomandate
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Fostul ministrul al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită
26 Aprilie 2024
Ziua a doua de proteste a polițiștilor constănțeni. La acțiune participă și colegi de la București
26 Aprilie 2024
Accident rutier în localitatea Mihai Viteazu. O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în câmp
26 Aprilie 2024
Ion Iliescu, pus sub acuzare în dosarul Mineriadei
26 Aprilie 2024
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, i-a scris Patriarhului Daniel, după ce Biserică Ortodoxă Română din Ierusalim a fost ținta unui atac, joi, al unui extremist israelian.
Un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce ataca biserica ortodoxă română din cartierul Musrara, din Ierusalimul de Est.
Camerele de supraveghere îl arată pe atacator încercând să spargă o uşă cu un bolovan şi distrugând o încuietoare.
Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a condamnat această acţiune împotriva “bisericii surori”, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Ierusalimului.
De asemenea, patriarhul ortodox al Ierusalimului a avertizat vineri, printr-un comunicat, că “atacurile extremiste vizează din ce în ce mai mult biserici şi moschei din Ierusalim”, reproşând autorităţilor că nu reuşesc să le stăpânească şi chiar “tolerează” astfel de acţiuni teroriste, care în final vor duce la amplificarea conflictelor din Oraşul Sfânt, fiind ţinut departe de “pace şi stabilitate”.
La rândul său, ambasadorul israelian David Saranga a condamnat acest ”act teribil”. El a dat asigurări că autorii vor ajunge în faţa justiţiei şi că autorităţile israeliene vor acoperi costul pagubelor produse.
”În numele meu şi al Guvernului israelian îmi exprim consternarea faţă de atacul îngrozitor comis împotriva Bisericii Ortodoxe Române de la Ierusalim. Condamnăm cu fermitate acest act teribil şi vă asigurăm că autorii gestului incalificabil vor ajunge cât mai repede în faţa justiţiei pentur a fi pedepsiţi (...) Astfel de acte de ură nu reflectă spiritul poporului evreu şi nu vor fi tolerate nici de autorităţi şi nici de societatea israeliană”, afirmă ambasadorul.
Sursa: stirileprotv.ro
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 29 Mai 2020
Miercuri, 14 Octombrie 2020
Sâmbătă, 19 Septembrie 2020
Duminică, 30 August 2020
Joi, 06 August 2020
Joi, 14 Mai 2020
Miercuri, 13 Mai 2020
Sâmbătă, 11 Aprilie 2020
Sâmbătă, 11 Aprilie 2020