Un comisar de la Constanţa a făcut plângere la DNA împotriva şefilor Protecţiei Consumatorilor

923
Un comisar de la Constanţa a făcut plângere la DNA împotriva şefilor Protecţiei Consumatorilor - uncomisar1-1607012118.jpg

Articole de la același autor



Comisarul Dumitru Manţu, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a făcut public, în urmă cu scurt timp, faptul că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la activitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţie Consumatorilor. În fapt, acesta acuză conducerea actuală a ANPC că nu continuă controalele şi nu doreşte să ia măsuri împotriva instituţiilor bancare care au acordat credite în franci elveţieni, inclusiv prin practici comerciale incorecte.


Comisarul constănţean susţine că, din datele transmise de către instituţiile de credit reiese că au fost acordate consumatorilor 93.304 credite în moneda CHF, din care 20.719 credite în moneda CHF erau în derulare în luna decembrie 2019, fără a avea în vedere creditele cesionate către instituţii din afara ţării, iar pentru 16.363 de credite, 17,5% respective pentru aproape 1 din 5 credite a fost declarată scadenţa anticipată, din care pentru majoritatea a fost declanşată procedura de executare silită. În condiţiile în care clienţii instituţiilor respective, au fost obligaţi să acopere devalorizarea monedei naţionale în comparaţie cu aprecierea monedei CHF.


“Controalele nu au fost finalizate, tematica de control nu a fost prelungită şi astfel s-a închis cercul, totul a rămas neschimbat, îngropat. În cursul zilei de astăzi, a fost sesizată Direcţia Naţională Anticorupţie pentru faptul că conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Autoritate a Statului ce are ca atribuţie principală controlul respectării dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor şi apărarea drepturilor legitime ale acestora, a protejat prin abuz în serviciu şi/sau neglijenţă în serviciu, cu încălcarea legii şi principiului legalităţii şi supremaţiei interesului public, interesele instituţiilor financiare în detrimentul intereselor consumatorilor din România”, a anunţat comisarul Dumitru Manţu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7028 secunde