Un cetățean britanic, ieșit la plimbare pe plajă în Bulgaria, a ajuns la Mangalia!

Joi, 13 Mai 2021, 08:40
408
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean britanic care a trecut ilegal în România din Republica Bulgaria, pe jos, pe plajă.
Duminică, 9 mai, în jurul orei 18.30., poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat la aproximativ 200 metri de la frontieră, pe teritoriul României, un bărbat care a trecut ilegal frontiera de stat, pe jos, din Bulgaria în țara noastră. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este cetățean britanic. Acesta a declarat că se plimba pe plajă în Bulgaria și a trecut granița neintenționat. Pe de altă parte, polițiștii afirmă că zona de frontieră este delimitată corespunzător. 
În cauză, se derulează verificări cu privire la încălcarea regimului juridic al frontierei de stat, cetățeanul britanic fiind preluat de autoritățile de frontieră bulgare, în baza protocolului româno-bulgar în vederea continuării cercetărilor.
„Poliția de Frontieră Română informează publicul larg asupra faptului că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei de stat autorizate, deschise traficului internațional”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă. 


Pagina a fost generata in 0.2242 secunde