UCISĂ DE STRES! Asistentă moartă în autobuz, după tură

1517
UCISĂ DE STRES! Asistentă moartă în autobuz, după tură - smurd48780838-1567337245.jpg

Articole recomandate

O asistentă de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, în vârstă de 46 de ani, a murit după ce a ieșit din schimbul trei de la serviciu.



Femeia era asistentă la Clinica de Ortopedie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. După ce a ieșit din tura de noapte, femeii i s-a făcut rău în autobuzul cu care mergea spre casă.

Colegul ei, care o însoțea în acel moment și care este tot asistent medical, a sunat la numarul unic de urgențe 112, iar un echipaj medical a ajuns imediat la fața locului. Colegii asistentei au încercat să-i acorde primul ajutor, însă, din nefericire nu au putut face nimic pentru a o salva și au fost nevoiți să declare decesul.


Oana Gavril avea 46 de ani, doi copii și a fost fiica fostei asitente șefe de la clinica de ortopedie. Din câte se pare, stresul este principala cauză a acestei nenorociri.

Poliția a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări. Totodată, trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la IML pentru efectuarea necropsiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8421 secunde