Tudorel Toader: "Am transmis președintelui Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea la șefia DNA"

Luni, 15 Octombrie 2018
323
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis luni președintelui Klaus Iohannis, propunerea ca Adina Florea să fie numită în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a ministrului Justiției: "Astăzi (n.r. ieri) am transmis către Președintele României următoarele propuneri de numire în funcții de conducere: Adina Florea - procuror-șef DNA, Elena Georgiana Hosu - procuror-șef adjunct DIICOT; Florena-Esther Sterschi - procuror-șef la Secția de resurse umane și documentare din cadrul PICCJ", a scris Tudorel Toader pe rețeaua de socializare.

Anunțul a fost unul surprinzător, dat fiind faptul că, săptămâna trecută, Alina Florea a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Cine este Adina Florea

Adina Florea este propunerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, pentru șefia DNA. Ministrul a ales-o dintre șase candidați, în condițiile în care a fost nevoie de o a doua procedură de selecție pentru această funcție, după ce Tudorel Toader s-a arătat nemulțumit de proiectele manageriale ale celor care își depuseseră candidatura.

Adina Florea are o experiență de 28 de ani în magistratură și a deținut mai multe funcții de conducere pe plan local. Este în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Timp de mai mulți ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, ulterior ocupând și funcția de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În proiectul managerial cu care Adina Florea a candidat la șefia DNA, magistratul reia o bună parte din criticile enunțate de ministrul Justiției la adresa Laurei Codruța Kovesi în raportul pe care l-a întocmit în urmă cu câteva luni cu privire la managementul DNA-ului, un document care a stat la baza propunerii de revocare a fostei șefe DNA. Criticile de acolo sunt identificate de Adina Florea în proiectul său drept principalele vulnerabilități care ar putea afecta activitatea DNA.

Potrivit digi24, magistratul promite că, în cazul în care va ajunge să ocupe pentru următorii trei ani funcția de procuror-șef al DNA, va lua măsuri pentru creșterea încrederii publice în instituție. Adina Florea consideră că încrederea DNA a fost afectată de unele acțiuni ale unor procurori anticorupție sau chiar ale fostei conduceri.

În planul său de management, Adina Florea mai vorbește despre reducerea dosarelor vechi, despre creșterea transparenței în ceea ce privește comunicarea publică a DNA sau despre o cooperare "loială cu alte instituții ale statului".


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2229 secunde