Transportul public de persoane, în vizorul Poliției! Peste 1000 de sancțiuni date!

341

Articole de la același autor

Timp de două zile, polițiștii rutieri au verificat transporturile rutiere publice de persoane. Pentru neregulile constatate în trafic, au fost aplicate 1.312 sancțiuni contravenționale și au fost întocmite 15 dosare penale. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale. 


Pe parcursul zilelor de vineri, 24 aprilie și luni, 27 aprilie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere, polițiștii au acționat la nivel național pentru verificarea legalității transportului public de persoane și a circulației pe autostrăzi, drumuri naționale și județene.


Pe parcursul celor două zile, echipele de control au verificat peste 7.100 de autovehicule, fiind aplicate 1.312 sancțiuni contravenționale și întocmite 15 dosare penale.


Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 17 au fost pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă, 51 pentru încălcarea normelor referitoare la operatorii de transport rutier și 887 pentru încălcarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


Sancțiunile rutiere au vizat conducerea sub influența băuturilor alcoolice (22), depășirea vitezei legale (348), lipsa I.T.P. (35), precum și alte abateri rutiere (482).


De asemenea, în 73 de cazuri au fost reținute permisele de conducere, iar în alte 73 de cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3479 secunde