Transferul polițiștilor, sub lupă. „Nu vrem ca mutările să mai fie la cheremul inspectorului șef!”

13391

Articole de la același autor

Polițiștii solicită Ministerului Afacerilor Interne stabilirea, prin cadru legal, a unor reguli pentru mutarea sau transferul de la o unitate la alta. În prezent, decizia aprobării transferului le aparține inspectorilor șefi, ceea ce implică mult subiectivism, atrag atenția oamenii în uniformă.

O problemă cu care se confruntă sistemul național de siguranță publică de decenii deja este reprezentantă de mutarea polițiștilor. La absolvirea școlilor de profil, tinerii agenți sau ofițeri sunt repartizați la unitățile care duc lipsă de personal. Câteodată, și la sute de kilometri de localitatea de domiciliu. Mulți ani la rând, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța au afirmat că are printre angajați mai mulți polițiști din Gorj sau Dolj decât de la malul mării – căci numărul tinereilor din județul nostru care doreau să îmbrace uniforma de om a legii a fost întotdeauna redus. Deși la prima vedere această repartizare era o soluție pentru rezolvarea deficitului de personal, era și este numai una provizorie. „Tinerii polițiști stau la unitățile unde au fost repartizați numai în perioada de tutelă. Ulterior, de cum au posibilitatea, încep să ceară transferul la o structură mai aproape de casă”, au arătat surse din rândul oamenilor legii.

În acest moment, decizia aprobării stă în mâinile inspectorului șef. O etapă subiectivă, arată sindicaliștii, căci aprobarea raportului de mutare nu este condiționată de niciun criteriu obiectiv, ci rămâne doar la latitudinea șefului IPJ dacă este de acord sau nu. Iar cum deficitul de personal este în continuare o problemă stringentă, se întâmplă frecvent ca solicitarea de mutare să fie respinsă, de teamă ca la posturi să nu rămână un număr insuficient de agenți.

Se cere o procedură obiectivă

„Am solicitat stabilirea unei proceduri transparente și obiective în baza căreia să fie analizate și aprobate rapoartele de mutare. În prezent nu există niciun criteriu transparent care să stea la baza fundamentării pentru aprobarea raportului de mutare sau dimpotrivă, pentru refuzul aprobării. Organizația noastră este asaltată cu zeci de sesizări în care polițiștii reclamă, pe bună dreptate, părtinire, combinații și favoritism atunci când șefii unităților apreciază asupra rapoartelor de mutare. Sunt situații în care unui polițist care a solicitat a 15-a oară mutarea în decurs de trei ani i se refuză, iar unui alt polițist care a ieșit din tutelă de câteva luni, la prima solicitare i se aprobă și se mută la adresa de domiciliu. Mai mult, la nivelul structurii de resurse umane nu există o evidență a polițiștilor care doresc să se mute. Asta înseamnă că după ce aceste rapoarte de mutare sunt respinse, sunt arhivate și nu se mai urmărește intenția colegilor. În acest sens, organizația noastră a propus mai multe soluții viabile pentru transparentizarea modului de ocupare a posturilor vacante, dar și pentru stabilirea unui mecanism pe bază de criterii cărora să le fie repartizate punctaje, în așa fel încât orice polițist care intenționează să se mute, să aibă parte de o predictibilitate cu privire la momentul în care se va muta”, a arătat Cosmin Andreica, lider Sindicat Europol.

În cursul acestei săptămână, reprezentanții M.A.I. s-au întrunit cu organizațiile sindicale din sistem, iar problema aprobării rapoartelor de mutare a fost adusă în discuție.

„Chestor de poliție Valentin Minoiu a precizat că așteaptă propuneri din partea organizațiilor sindicale astfel încât să poată fi creată premisa realizării unui tablou cât mai obiectiv care să permită mutarea polițiștilor ce îndeplinesc condițiile prevăzute, fără a mai exista ingerințe de orice fel sau discriminări”, a mai arătat sindicalistul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0109 secunde