Tragedie rutieră / Șoferul tirului care a produs accidentul este tot român

640
Tragedie rutieră / Șoferul tirului care a produs accidentul este tot român - acc2-1320045778.jpg

Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanței dintre localitățile Mako și Szeged, când, potrivit primelor cercetări, un autotren a rupt parapetul și a intrat pe contrasens, lovind în plin microbuzul.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Doris Mircea, a precizat că autotrenul venea dinspre Arad și se îndrepta către Budapesta, iar microbuzul, înmatriculat în Spania, venea de la Valencia, cu destinația București.
Din primele cercetări întreprinse de poliția ungară, se pare că șoferul autotrenului, tot român, a adormit la volan.

 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 31 Octombrie 2011
Stire din Economie : Europa se rupe în două
Pagina a fost generata in 0.3718 secunde