Tragedie în Marea Neagră. Vas de pasageri, scufundat: 12 persoane au murit
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Cel puțin 12 persoane au murit, sâmbătă, în scufundarea unui mic vas de pasageri în Marea Neagră, în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei, au anunțat autoritățile regionale, informează Realitatea.net.
"Cauza tragediei: o furtună violentă și lipsa vestelor de salvare. Douăsprezece persoane înecate au fost găsite. Alta încă este căutată", a declarat Volodîmîr Jmak, prim-adjunct al guvernatorului regiunii Odesa, precizând că în total 36 de persoane se aflau la bordul ambarcațiunii, dintre care trei membri ai echipajului. Celelalte 23 de persoane au putut fi salvate, a mai precizat el, adăugând că vasul s-a scufundat în jurul orei 15.30 (12.30 GMT).
18 dintre persoanele salvate sunt în prezent spitalizate, a mai spus el.
Surse citate de publicația Russia Today susțin că numărul morților ar fi, de fapt, 16.
Guvernatorul regiunii, fostul președinte reformator georgian Mihail Saakașvili, a anunțat pe pagina sa de Facebook că își întrerupe o vizită la Lviv, în vestul Ucrainei, pentru a ajunge la locul tragediei în apropierea satului Zatoka, situat la aproximativ 50 km de Odesa.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 11 Iulie 2014
Luni, 20 Aprilie 2015
Luni, 29 Decembrie 2014
Vineri, 05 Decembrie 2014
Sâmbătă, 08 Februarie 2014
Sâmbătă, 14 Decembrie 2013
Marţi, 25 Iunie 2013
Sâmbătă, 28 Iulie 2012