Tragedia care a sfâșiat inimile pompierilor din Constanța. „Avem datoria de a nu uita!”

1767

Articole de la același autor

Pompierii constănțeni au comemorat, marți, 7 septembrie, 14 ani de la tragedia în care colegul lor Iulian Arusoaei și-a pierdut viața în misiune. Era comandantul Gărzii de Intervenție din cadrul Detașamentului Oraș Constanța și a căzut în gol de la etajul șase al unui bloc de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, în timp ce ținea strâns în mâini coarda care se rupsese.

Sublocotenentul postmortem Iulian Arusoaei a rămas în amintirea colegilor și prietenilor săi ca fiind unul dintre cei mai altruiști și bine pregătiți pompieri, un mentor pentru mulți, un om care avea mereu un cuvânt bun de spus și gata mereu să sară în ajutorul semenilor. Un erou, care a sfârșit tragic, în timpul unei misiuni asemănătoare cu alte sute la care participase de-a lungul carierei.

În ziua fatidică de vineri, 7 septembrie 2007, un apel la 112, dat în jurul orei 11.30, anunța că dintr-un apartament situat la etajul cinci al blocului L19 de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 ieșea un fum gros. Spre locul incendiului au pornit două autospeciale, sub comanda plutonierului major Iulian Arusoaei. După ce a împărțit sarcinile, Iulian Arusoaei însoțit de alți trei pompieri au urcat la etajul cinci. Au întâmpinat însă refuzul proprietarului apartamentului de unde ieșea fumul gros, în momentul în care au încercat să intre în locuință. Drept pentru care, pompierii au urcat la etajul superior, pentru a coborî în apartamentul respectiv prin exteriorul blocului, cu ajutorul unei coarde de salvare. „Cobor eu de data asta” – i-a spus plutonierul major Iulian Arusoaei unui servant care se pregătea să coboare pe coardă. Și-a legat centura de siguranță de coarda groasă de 12 mm, s-a desprins de pervaz, dar în câteva secunde coarda s-a rupt, iar pompierul a căzut în gol, de la aproximativ 20 de metri înălțime. În cădere, s-a lovit de crengile unui copac, de acoperișul unui balcon și a căzut fără suflare la pământ. Salvatorul a fost transportat de urgență la spital, dar în ciuda eforturilor, nu a mai putut fi salvat.

Îndurerați și șocați, colegii lui și-au continuat misiunea. Un alt pompier a spart ușa apartamentului în care izbucnise incendiul din patru lovituri puternice, pentru a se constata că fumul negru provenea de la o tigaie uitată pe foc. De altfel, în acele împrejurări, vecinii proprietarului apartamentului au reclamat că au mai avut probleme cu bărbatul în repetate rânduri, căci avea probleme medicale, era recalcitrant și consuma frecvent alcool.

Anchetă fără vinovați, după moartea pompierului-erou

După tragica moarte a pompierului constănțean, au fost deschise anchete atât la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cât și la nivelul Parchetului Militar. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că echipamentul autospecialei care a intervenit la incendiu era nou, inclusiv coarda de salvare. Autoutilitara fusese implicată într-un accident rutier în luna ianuarie a anului respectiv, motiv pentru care a fost transportată în Germania pentru reparații și se întorsese în sediul ISU Dobrogea cu trei săptămâni înainte de tragedie. Cât privește cauzele care au dus la producerea incidentului fatal, s-a presupus că ruperea coardei de salvare a intervenit după ce accesoriul s-a frecat de un obiect tăios, probabil o bucată de gresie sau faianță spartă.

Despre pompierul erou, foștii lui colegi au numai cuvinte de laudă. „Era o persoană deosebită, un coleg deosebit, un profesionist. Era capul și picioarele de la intervenții. Era peste tot; pentru unii mentor, pentru alții Dumnezeu, pentru mine camarad. Merită să vorbim despre acest om, la trecut, prezent și viitor, cu respect și cu datoria de a nu uita”, a afirmat un fost coleg.

Iulian Arusoaei ar fi împlinit, pe 11 noiembrie, 54 de ani. Născut la Vaslui, a absolvit cursurile Şcolii Militare de Subofiţeri Boldeşti - Arma Pompieri în 1992 şi din acelaşi an a fost detaşat la Constanţa. „Punea suflet în orice intervenție și făcea totul cu maximum de profesionalism. Așa a fost Iulian Arusoaei. Clipa când mori nu poți să alegi, așa a fost să fie, așa a vrut bunul Dumnezeu”, a continuat fostul coleg.

Pe 13 septembrie, este celebrată Ziua Pompierilor, prilej cu care sunt cinstiți și salvatorii eroi, care și-au dat viața pentru semenii lor, printre care și sublocotenentul postmortem Iulian Arusoaei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6006 secunde