Terase din Constanţa, amendate pentru nerespectarea restricţiilor. Cu geamurile închise şi cu clienţi la interior

519
Terase din Constanţa, amendate pentru nerespectarea restricţiilor. Cu geamurile închise şi cu clienţi la interior - terase-1617357548.jpg

Articole de la același autor



Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat, în cursul zilei de joi, 1 aprilie, o acțiune pentru verificarea respectării restricţiilor impuse de situaţia epidemiologică. 
În acest context, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurat de pe bulevardul Mamaia se desfășoară activități în spațiu închis, încălcându-se prevederile legale. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020. 
Totodată, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui restaurant de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, se desfășoară activități în spațiu închis, încălcându-se prevederile legale. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că terasa restaurantului în cauză este împrejmuită cu pereți și acoperiș retractabili, care se aflau în poziția închis. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020. 


Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui restaurant de pe bulevardul Tomis, se desfășoară activități în spațiu închis, încălcându-se prevederile legale. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că terasa restaurantului în cauză este împrejmuită cu pereți și acoperiș retractabili, care se aflau în poziția închis. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020. 
Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei baze sportive de pe strada Profesor Savu Timariu, mai multe persoane desfășurau activități sportive în spațiu închis (teren sintetic acoperit cu balon). Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5304 secunde