Tentativă de omor într-un club din Mamaia. Suspecții au dispărut!

Luni, 25 Noiembrie 2019
204
Doi bărbați, cunoscuți ca făcând parte din clanul Băncuță din Brăila, protagoniști ai unui scandal care a avut loc în această vară, într-un club din stațiunea Mamaia, au fost trimiși în judecată în lipsă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Mai mult, pe numele celor doi au fost emise mandate europene de arestare, fiind dispăruți. 


Scandalul a izbucnit în noaptea de 1 spre 2 august, în clubul Asylum din stațiunea Mamaia. În urma unor discuții în contradictoriu, cei doi indivizi, identificați ulterior ca fiind frații Vasile N., de 33 de ani, și Tani B., de 43 de ani, au tăbărât pe victimă, căreia i-au aplicat mai multe lovituri cu cuțite, inclusiv la nivelul bărbiei și gâtului. Cei doi suspecți nu se află la primul conflict cu legea, arată anchetatorii, cei doi fiind cunoscuți ca având conexiuni cu gruparea infracțională Băncuță, din Brăila. 
Cazul a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța; Vasile N. a fost acuzat de tentativă de omor, tulburarea liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar Tani B. a fost acuzat de loviri sau alte violențe, tulburarea liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase.


"Probatoriul administrat în cauză a relevat ca stare de fapt, că inculpatul N (fost B.) V, în data de 2 august 2019, orele 3,00, a agresat-o pe partea vătămată Ș.S.I., în timp ce se aflau în clubul Asylum din stațiunea Mamaia, iar în timpul conflictului i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu un obiect tăietor – înțepător la nivelul bărbiei și la nivelul pieptului, zonă vitală, iar plăgile tăiate au necesitat îngrijiri medicale și sutură, leziunile fiind produse prin utilizarea unor obiecte periculoase (cuțit), obiect interzis la deținere în club", au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Mai mult, arată anchetatorii, Tani B. a lovit victima, de mai multe ori, cu cuțitul, în spate, în zona superioară. Prin actele de violență săvârșite, inculpații au determinat un sentiment de teamă în rândul celor erau în club, în acele momente. 


După comiterea faptelor, cei doi inculptați au dispărut. Drept pentru care, anchetatorii au emis pe numele lor mandate europene de arestare, iar ieri s-a dispus trimiterea lor în judecată, în lipsă. 


Pagina a fost generata in 0.2218 secunde