Telenovela Podului Agigea continuă, cu un alt ministru: "La 1 septembrie vor începe lucrările"

946
3
Lucrările la Podul Agigea vor reîncepe la o zi după finalul sezonului estival, însă deocamdată nu se știe când vor fi terminate aceste lucrări, care par desprinse dintr-un serial fără sfârșit. Ministerul Transporturilor are un nou ministru, care, spre deosebire de predecesorii săi, "a îndrăz-nit" să iasă din biroul său și s-a deplasat pe litoralul românesc să se convingă

de problemele semnalate pe tot parcursul verii de turiști.

Sorin Bușe, noul ministru, s-a decis să vadă cu ochii lui dezastrul din sud-estul țării și motivul pentru care turiștii și-au distrus vacanța: Podul Agigea. Ieri, ministrul a făcut o vizită "fulger", ajungând la Constanța, cu trenul. A mers

direct la Podul Agigea, acolo unde a aflat chiar și de la șoferii care tranzitau podul situația deplorabilă în care s-a ajuns.

Au "răsărit" panouri de informare, la sfârșit de sezon

Turiștii care au stat la cozi interminabile pe autostradă și în zona podului Agigea, nu au avut nicio idee asupra faptului că au ca alternativă noul pod construit. Niciun panou nu a fost amplasat, care să-i informeze despre ce rute au la dispoziție. Abia spre sfârșitul sezonului estival s-a luat decizia ca rutele alternative să fie semnalizate. Astfel, în zona Agigea, au fost amplasate panouri de informare și dirijare a tranzitului în punctele cheie ale traseului. "Suntem în plin sezon estival, numărul turiștilor care-și petrec vacanța la mare este în creștere, iar podul Agigea este aproape în permanență blocat din cauza numărului mare de conducători auto care aleg să-l traverseze ca să ajungă în stațiuni. Însă puțini știau de existența podului din Port, care poate fi folosit ca rută alternativă fără probleme. Acum am luat toate măsurile necesare pentru ca traficul să se decongestioneze și oamenii să nu mai piardă încă o oră în trafic de la ieșirea de pe A2 până la hotel", a declarat Sorin Bușe, ministrul Transporturilor.

De ce nu s-a lucrat până acum la Podul Agigea

"Cuget Liber" a reușit să afle care a fost motivul pentru care în tot acest timp nimeni nu a lucrat la podul Agigea. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale nu a oferit niciun fel de explicații, dar mizeria de sub preș a ieșit într-un final. Evaluarea făcută de CNADNR, în privința costului lucrărilor a fost făcută necorespunzător și au fost alocați prea puțini bani. Când lucrările au început, firma germană a comunicat CNADNR-ului faptul că prețul este subevaluat, motiv pentru care a și sistat treaba. "Din câte am aflat ar fi fost probleme cu firma germană care lucrează la Podul Agigea. Se pare că evaluarea proiectului a fost alta decât în realitate, mai mică. După ce s-au apucat de treabă, și-au dat seama că de fapt costă mai mult, iar lucrările au fost sistate. Să iasă și să dea explicații românilor. Ministrul mi-a spus că de la 1 septembrie vor începe lucrările pe podul Agigea, pentru a nu îngreuna și mai tare circulația în timpul sezonu-lui. Nu a existat discuția cu privire la închiderea circulației pe pod. Șova a mințit, după care a venit Rus, Matache, Costescu, dar românii tot nu știu ce se întâmplă cu acest pod și nimeni nu răspunde pentru asta. Eu sunt foarte sceptic că oamenii aceștia se vor apuca de treabă. Ei au zis că se apucă, dar de finalizarea lucrărilor, nu am auzit nimic. În concluzie, banii s-au cheltuit, dar nu s-a făcut nimic", a declarat Mihai Lupu, președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților.  

Comentează știrea

Hollywood
12 august 2016
Sorin Hulubei

Articolul este scris prost și neprofesional. În realitate telenovela are alt scenariu, cel în care "firma germană" a acceptat și semnat pentru lucrare considerând că bugetul alocat de minister este acoperitor. După primele episoade apar în scenă "firmele române" impuse politic și abonate la bani publici. Acestea subcontractează de la germani o parte din lucrări după care se tăvălesc pe jos că nu ajung banii. Între timp se schimbă culorile politice la guvernare, se încălzesc pe margine alte "firme române", moment în care germanii spun "halt". Telenovela este de fapt un film porno pe care noi toți îl urmărim doar ca să vedem dacă la sfârșit se căsătoresc. Plm.

Vecinul
12 august 2016
Pe pod vecine!Pe pod...!

Sunt unele reclame croite dupa chipul si asemănarea celor din Min Transporturilor.Eu nu inteleg un lucru,toata lumea stie cine sunt cei vinovatii si mai ales cine a furat banii : Sova,Rus,Matache si Costescu( asa a declarat Mihai Lupu, președintele Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților. ), dar nimeni nu a facut plangere la DNA si nici DNA-ul nu -sa sesizat in acest caz.Sa presupunem ca DNA nu stia nimic,dar exista : corpul de control al ministrului,corpul de control al primului ministru etc, o groaza de birocrati platiti din bani publici sa nu faca nimic?De ce mai tinem in spinare armata de trantori din ministere? Daca tot se spune ca " a iesit rahatul de sub pres" de ce organele de control sau DNA nu se autosesizează?Eu ma asteptam ca dupa vizita ministrului sa se lase cu demisii si cu dosare penale.Dar nu s-a intamplat nimic,ptr ca s-a pus batista pe tambal ca la romani. In concluzie : ''Pe pod domn Sorin Bușe!Pe pod...!"( la calendele grecești se va mai repara acest pod)

Aditza
15 august 2016
podul 2

Podul 2 este deschis si traficului greu ( camioane ) sau numai pt autoturisma ? Ca sa ajung de la Eforie cu un camion in port la Poarta 7 cum trebuie sa fac ?

Pagina a fost generata in 0.3687 secunde