Taximetriștii se pregătesc de protest. „Facem miting în fața primăriei, în ziua ședinței de Consiliu Local”

3261

Articole de la același autor

Un nou Regulament privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din 30 iulie.



În referatul de aprobare semnat de primarul Vergil Chițac, prin care este adus proiectul de hotărâre în fața consilierilor locali, se menționează că este necesar un nou regulament întrucât sunt „anumite aspecte care nu au fost puse în evidență în HCL 464/2003 privind transportul de persoane sau bunuri în regim de taxi și în regim de închiriere”. Prin noul regulament sunt stabilite condițiile de autorizare, de organizare, atribuirea gestiunii și mai ales de control a celor care desfășoară această activitate pe raza municipiului reședință de județ.

Luni bune au avut loc discuții între reprezentanții administrației publice locale și cei ai firmelor de taximetrie din Constanța pe tema respectivului regulament. Au stârnit aprigi contradicții numărul de autorizații eliberat de administrația locală, ținuta pe care o vor purta taximetriștii, amplasarea stațiilor taxi și numărul de locuri etc. Deși proiectul de hotărâre privind noul regulament a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, cele două părți nu au ajuns într-adevăr la o înțelegere. În cursul zilei de luni, Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatului Șoferilor din România, a anunțat intenția organizării unui miting în ziua ședinței de Consiliu Local.

„Noul regulament a fost introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local, fără a se discuta cu noi aspectele privind locurile de așteptare, stațiile taxi și numărul de locuri, așa cum ni s-a promis. Doar a fost afișată o listă a unor stații taxi deja existente, care nu sunt utile în totalitate, iar unele trebuie înființate. De asemenea, au introdus în regulament faptul că primarul și comisia de circulație sunt abilitate să înființeze și să desființeze stații taxi, deși legea prevede că este necesară aprobarea Consiliului Local. Vom solicita scoaterea regulamentului de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, dar și aprobarea unui miting, pentru ziua în care se va ține ședința, respectiv 30 iulie”, a afirmat Lică Neagu. De precizat că potrivit listei incluse în regulament în municipiul Constanța ar fi 160 de stații taxi, care au între 5, 10 sau 20 de locuri de parcare. Multe dintre ele nu mai pot fi folosite, susțin taximetriștii.

Reamintim că un alt subiect „fierbinte” privind respectivul regulament a vizat numărul de autorizații de taxi. În timp ce administrația locală a solicitat, pe parcursul întrunirilor, reducerea la 1.262 de autorizații, pentru a se respecta, astfel, numărul maxim stabilit prin hotărârile anterioare (4 la 1.000 de locuitori), dispeceratele de taxi au subliniat faptul că sunt necesare cel puțin 1.600 de autorizații, urmare a faptului că suntem într-un oraș turistic. Asupra acestui aspect ar urma să se revină, chiar și în eventualitatea adoptării prezentului regulament, după încheierea „Studiului de specialitate privind stabilirea necesarului numărului de autorizații taxi pentru executarea transportului în regim de taxi la nivelul municipiului Constanța pentru perioada 2021 – 2026”, solicitat de Primăria Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9359 secunde