Taximetriștii din Constanța, costumaţi și parfumați! Dispar pantalonii scurți și șlapii

Luni, 22 Februarie 2021, 00:01
3620
Taximetriștii „echipați” în pantaloni scurți, maiouri sau tricouri și șlapi vor dispărea de pe străzile Constanței! Conform formei finale a regulamentului privind funcționarea serviciului de transport în regim de taxi, asupra căruia au căzut de acord taximetriștii și autoritățile publice locale, chiar dacă nu li se impune o uniformă, șoferii de taxiuri vor trebui să fie îmbrăcați, în mod obligatoriu, decent!

Încă de la începutul anului, între taximetriști și autoritățile publice locale au avut loc lungi discuții pe marginea „Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi”. De altfel, inclusiv cu fosta administrație au avut loc discuții timp de aproape doi ani, dar fără succes. De data aceasta, taximetriștii sunt încrezători că s-a ajuns la o formă a regulamentului care să mulțumească ambele părți. Iar asta pentru că - se impune precizat, după lecturarea regulamentului! - că ambele părți au mai lăsat de la ele, la negocieri. Pe de o parte, s-a renunțat la prevederea privind prezentarea unui certificat fiscal pentru fiecare conducător auto angajat, în momentul autorizării. Taximetriștii au tot susținut, încă de pe timpul fostei administrații, că această impunere era absurdă. „Era o solicitare absurdă, poate este un angajat care are de plătit pensie alimentară și nu o plătește, poate are amenzi rutiere și nu le-a achitat. Ce putem noi să facem, să ne transformăm în perceptori pentru SPIT Constanța? În condițiile în care, în prezent, firmele de taximetrie se confruntă cu o lipsă de personal, ce putem face, să nu îi mai angajăm?”, a subliniat Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România. Totodată, s-a renunțat la a le mai cere firmelor de taxi să prezinte schițe și fotografii, alături de contracte de închiriere/ proprietate, pentru spațiile destinate parcării autoturismelor folosite ca taxiuri. Este suficientă o declarație pe propria răspundere a transportatorului.

Alte obligații ale taximetriștilor: mașini curate și muzică comercială

În schimb, deși taximetriștii au tot susținut că numărul nu este suficient pentru necesarul municipiului Constanța, regulamentul prevede ca pe străzi să rămână doar 1.262 de taxiuri, pentru următorii cinci ani.

La o înțelegere s-a ajuns și în ceea ce privește „echipamentul” pe care trebuie să-l poarte taximetriștii. Deși inițial autoritățile locale au dorit ca aceștia să fie îmbrăcați cu pantaloni negri și cămăși de o anumită culoare, între timp, cele două părți au căzut de acord să fie o ținută decentă, fără a impune o anumită culoare. „Principalele obligații ale taximetriștilor (…) sunt: să aibă ținută vestimentară obligatorie, pantalon lung, cămașă uni, culori neutre, sacou în funcție de anotimp, fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare (șort, maiou, tricou, șlapi)”, se menționează în regulament. De asemenea, printre obligații se mai numără: păstrarea curată a taxiurilor, folosirea unui limbaj adecvat, să nu vorbească la telefon în timpul curselor și să difuzeze, la un volum rezonabil, doar muzică comercială.

Pe de altă parte, taximetriștii și-au luat angajamentul, prin același regulament, să distribuie pliantele Primăriei Constanța, în vederea promovării turismului în orașul nostru.

Se apropie etapa dezbaterii publice

Forma finală a regulamentului pus la punct de autoritățile publice și taximetriști urmează să fie pus în dezbatere publică, în curând, pentru aproximativ 30 de zile, urmând ca ulterior să fie adoptat prin hotărâre a Consiliului Local Constanța. Reamintim că intenția administrației publice locale ar fi ca acest regulament să intre în vigoare până la începerea sezonului estival 2021. 



Pagina a fost generata in 0.3745 secunde