Tâlhării pe străzile din Constanța. Trei grupuri de hoți, destructurate

430
Tâlhării pe străzile din Constanța.  Trei grupuri de hoți, destructurate - talharii-1540568753.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni cercetează mai multe fapte de tâlhării petrecute în ultimele săptămâni, la Constanța. Cea mai recentă a avut loc în cursul zilei de joi, 25 octombrie, a cărei victimă este o femeie în vârstă. Autorul nu a fost deocamdată prins și nici identificat.

"Există deja un cerc de supecți, iar polițiștii desfășoară activități specficie de depistare a autorului și tragerea lui la răspundere penală. În ultima perioadă, adică luna octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au destructurat trei grupuri de indivizi care au comis fapte cu violență, tâlhărie calificată și tâlhărie, asupra unor persoane prin smulgerea de bunuri, cum ar fi telefoane, poșete, lănțișoare de la gât", precizează reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

Potrivit acestora, în total, în luna octombrie, au fost identificate 11 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, care deja sunt arestate preventiv pentru 30 de zile și se află în arestul IPJ Constanța. Numai în ultimele două luni au fost alte patru fapte de tâlhărie, în mai multe zone ale municipiului, printre care și Tomis Nord.

"Pe primele luni ale lui 2018, la nivelul Poliției municipiului Constanța avem o scădere de 28% a faptelor de tâlhărie față de perioada similară a anului trecut", au mai adăugat polițiștii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2994 secunde