Suspectul reținut pentru UCIDEREA profesoarei din Cernavodă va fi dus la arestare

4023
Suspectul reținut pentru UCIDEREA profesoarei din Cernavodă va fi dus la arestare - untitled-1617958663.jpg

Articole de la același autor

Bărbatul reținut sub acuzația de omor, pentru uciderea unei profesoare de 52 de ani, din Cernavodă, va fi dus în cursul zilei de vineri, 9 aprilie, în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Suspectul, identificat ca fiind Cosmin Hărăbor, din Medgidia, a fost reținut la scurt timp după descoperirea cadavrului victimei, după ce „dosarul a fost instrumentat cu maximă operativitate”, după cum a declarat prim procurorul Gil Julien Grigore Iacobici, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. 
La rândul său, procurorul Zafer Sadîc a afirmat că suspectul a fost găsit în Deleni, iar în momentul depistării a susținut că ar fi băut otravă pentru șobolani și lichid antigel. 
Din datele centralizate până în prezent, suspectul a intrat în locuința victimei cu scop să o jefuiască, a fost descoperit în momentul în care încerca să găsească cheile de la apartament, ulterior strangulând victima. 
„Conform datelor preliminare, decesul victimei putea surveni ca urmare a strangulării. Pe corpul victimei au fost găsite leziuni de violență. S-a confirmat că victima a fost găsită cu un căluș în gură și că avea mâinile legate. Locuința era încuiată cu cheia, aceasta fiind ruptă în încuietoare pe exterior. Suspectul o cunoscuse pe victimă după ce îi montase ferestre termopan și ușa apartamentului. Așa aflase cam ce bunuri avea victima în casă”, a afirmat procurorul criminalist Zafer Sadîc.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2014 secunde