Șofer "cinstit" cu dosar penal pentru că a condus beat

210
1
Șofer

Articole de la același autor

Nu de puține ori, tinerii sunt acuzați că se urcă băuți la volan și că sunt inconștienți pentru că pun în pericol viețile celorlalți participanți. Iată că și cei care au ajuns la o vârstă considerabilă dau dovadă de inconștiență. În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 4 au oprit pe strada Frunzelor un autoturism pentru un control de rutină. Conducătorul auto, Dumitru B., de 52 de ani mirosea a alcool, iar oamenii legii au cerut ajutorul colegilor de la Rutieră.

În scurt timp, la locul indicat s-a deplasat un echipaj și în urma testării cu aparatul Drager s-a stabilit că bărbatul are o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost escortat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.   

Comentează știrea

adevar
11 decembrie 2015
adevar

Si politia romana se imbata la noi si conduc imbatati dar nu le zice nimeni nimic

Articole pe aceeași temă

Vineri, 20 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : A plonjat cu mașina în piscină
Vineri, 20 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Accident provocat din cauza neatenției
Pagina a fost generata in 0.2495 secunde