Șofer beat și fără permis, depistat de Poliția Locală Constanța

213
Șofer beat și fără permis, depistat de Poliția Locală Constanța - unnamed-1586782018.jpg

Articole de la același autor



Polițiști din cadrul Poliției Locale Constanța au oprit pentru verificări, sâmbătă, 11 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, în vederea verificării modului în care este respectată O.M. 3/2020, un autoturism, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, la volanul căruia se afla un bărbat, de 53 de ani.


Întrucât acesta emana halenă alcoolică și a refuzat să se legitimeze, manifestând un comportament recalcitrant, polițiștii locali au luat măsura imobilizării și încătușării, bărbatul fiind condus la sediul Secției 1 Poliție.


În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 1 s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3985 secunde