Șofer beat, prins la volan pe o stradă din Constanța

472
Șofer beat, prins la volan pe o stradă din Constanța - politistbun-1619794294.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, în jurul orei 16.00, agent șef de poliție Medeleanu Nicolae din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, aflat în timpul liber, a observat cum un autoturism se deplasa haotic pe strada Fulgerului din municipiul Constanța, timp în care participanții la trafic au încercat să evite (pe o distanță de aproximativ 3 kilometri) o coliziune cu acesta.

Polițistul, aflat la volanul autoturismului personal, a încercat de mai multe ori să se apropie și să-l determine pe conducătorul auto să oprească, iar la un moment dat a virat în fața sa, determinându-l pe acesta să frâneze.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Întrucât existau indicii că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, polițistul a solicitat sprijin colegilor, astfel o patrulă s-a deplasat de îndată la fața locului, bărbatul fiind condus la sediul Serviciului Rutier în vederea testării cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,39 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Persoana in cauză, de 53 de ani, a fost condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7106 secunde