Soartă cruntă pentru ovinele salvate de pe nava răsturnată! Iată ce se întâmplă cu ele!

574
Soartă cruntă pentru ovinele salvate de pe nava răsturnată! Iată ce se întâmplă cu ele! - 5decoisalvate1-1575535599.jpg

Articole de la același autor

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a verificat starea de sănătate a animalelor salvate de pe nava eșuată și condițiile în care sunt cazate.


În dimineața zilei de ieri, 4 decembrie, președintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, alături de o echipă de medici veterinari, s-a deplasat la adăpostul unde se află oile salvate de pe nava Queen Hind, care a eșuat în portul Midia, în data de 30 noiembrie.
Scopul vizitei a fost acela de a se asigura că animalele sunt adăpostite în condiții care să le asigure bunăstarea, au furaje suficiente și că primesc toate tratamentele de care au nevoie pentru stabilizarea stării de sănătate.


În prezent, în adăpost se află 180 dintre cele 252 de animale salvate, care se află sub restricție sanitară veterinară, sunt în permanență supravegheate de medici veterinari, iar date privind starea lor de sănătate sunt transmise, zilnic, către celula de criză constituită la nivelul ANSVSA, pentru monitorizare.


Cu toate eforturile depuse de medicii veterinari, 60 dintre oile cu prognostic grav au murit din cauza unor afecțiuni variate produse de condițiile din nava eșuată, iar pentru 11 s-a impus eutanasierea, din cauza unor leziuni incompatibile cu viața (fracturi ale coloanei vertebrale, fracturi multiple ale membrelor, afectări grave ale organelor vitale).


"Se fac eforturi pentru urgentarea demersurilor întreprinse de către ANSVSA, atât prin intermediul canalelor diplomatice, cât și a celor instituționale, pentru clarificarea situației juridice a animalelor salvate, astfel încât acestea să poată fi îngrijite până la sfârșitul vieții, de către entități care doresc să le adopte și care le pot oferi toate condițiile necesare", au transmis reprezentanții autorității. 


În altă ordine de idei, autoritățile au prelungit cu 24 de ore termenul acordat armatorului pentru prezentarea unui plan de ranfluare a navei și punerea lui în aplicare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5792 secunde