Și-a dat seama abia acasă că a fost împușcat!

Joi, 30 Ianuarie 2020
247
Un bărbat în vârstă de 25 de ani din Botoșani a fost preluat, joi seara, de un echipaj SMURD, după ce a fost împușcat în zona umărului, polițiștii făcând verificări în acest moment, pentru a vedea cauzele care au dus la producerea incidentului, transmite Digi 24. Conform reprezentanților ISU Botoșani, bărbatul este conștient și urmează să fie transportat la spital.

La fața locului a ajuns și o echipă a Inspectoratului de Poliție Botoșani care urmează să stabilească circumstanțele în care bărbatul a fost împușcat. "În această seară, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani ar fi fost împușcat în zona umărului. Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se află pe un teren limitrof, lângă o zonă împădurită din localitatea Oneaga, comună Curtești, împreună cu un prieten, a auzit un zgomot specific unei arme de foc și a simțit durere în zona umărului", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Maria Carp.

Conform sursei citate, tânărul și-a dat seama abia acasă că are o alică în umăr, motiv pentru care a apelat 112.

"În cauză se efectuează cercetări de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând că în funcție de rezultatul acestora să se dispună măsuri", precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Pagina a fost generata in 0.2159 secunde