Sfaturile Poliției Constanța privind deplasările cu mașina

431
Sfaturile Poliției Constanța privind deplasările cu mașina - iarna11-1327577564.jpg
Începând cu noaptea trecută polițiștii rutieri, alături de autoritățile publice locale, sunt prezenți pe toate arterele de circulație din municipiul Constanța și în tot județul.

Până în prezent, conform Centrului Infotrafic, nu există artere rutiere viabile între municipiul Constanța și municipiul București, dar în județul Constanța nu sunt semnalate probleme deosebite. Totuși, se circulă în condiții de iarnă, vizibilitatea fiind scăzută, anumite zone din județ prezentând risc de formare de suluri de zăpadă pe arterele de circulație, au subliniat reprezentanții Poliției Constanța.

În aceste condiții, polițiștii rutieri recomandă tuturor conducătorilor auto să limiteze deplasările cu turismele, iar în cazul în care se deplasează cu acestea să se asigure că sunt echipate corespunzător pentru iarnă și corespund din punct de vedere tehnic.

De asemenea, polițiștii mulțumesc tuturor conducătorilor auto, care au înțeles să reducă deplasările cu propriile autovehicule, recomandându-le ca în cazul în care circulă cu acestea să evite blocarea arterelor de circulație prin parcarea pe carosabil a autoturismelor.

Totodată, se recomandă conducătorilor autovehiculelor de mare tonaj să nu pornească la drum în această perioadă, cu precădere către București, cunoscut fiind faptul că starea vremii și a drumurilor din exteriorul județului Constanța nu permite acest fapt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9689 secunde