Sfaturi în miez de noapte, de la polițiști, privind restricțiile!

467

Articole de la același autor

În cursul nopții de 8 spre 9 noiembrie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” au desfășurat o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

Prin această Hotărâre de Guvern, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, este restricționată, cu unele excepții pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor;

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Scopul polițiștilor nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2158 secunde