Sfârșitul artileriei de coastă, la Marea Neagră. Detalii dezvăluite de foști comandanți

"În 1965 s-a luat decizia reînființării artileriei de coastă, urmare a modului în care se desfășura relația din țara noastră și URSS. Un prim divizion a luat ființă la Mangalia, unde în prezent se află stațiunea Saturn. În locația respectivă a funcționat până în 1970, ulterior fiind mutată bateria de coastă la 2 Mai, unde a funcționat până în 2001, când a fost desființată unitatea. Inițial, Divizonul 160 Artilerie de Coastă avea patru baterii – una la garnizoana Mangalia, alte trei în conservare, la Palazu Mare, unde în timpul războiului au existat hangarele Aviației Maritime. Toată tehnica divizionului era compusă din 32 de tunuri, de 130 mm, din care opt erau în bateria de la Mangalia, iar restul în conservare. Ulterior, în 1968, o parte din tehnica divizionului a fost dusă la Capu Midia, iar în 1972 s-a luat decizia înființări și aici a unei structuri permanente", a descris col. Marian Radu, pe scurt, reînființarea artileriei de coastă. În acest mod, au fost puse bazele Divizionului 545 Artilerie de Coastă de la Capu Midia, înființat oficial în 1978. Mai târziu, în 1983 a fost construită cazarma unității de la Mamaia Sat, în vecinătatea Hanului Piraților și a fost instalată o baterie de coastă și în locația respectivă.

"Exista o unitate între marinari și artileria de coastă"

Anul 2001 a adus desființarea celor două unități și respectiv a artileriei de coastă, iar tunurile și restul armamentului au fost mutate spre conservare la depozitul de la Slava Cercheză, din județul Tulcea.

Contraamiralul de flotilă Niculae Ștefan a subliniat că, în perioadele de conflict armat, artileria de coastă a fost prezentă în luptă alături de celelalte arme. "În general, țările sărace s-au bazat să se apere cu posibilități mai modeste. La noi, artileria de coastă era într-un concert cu aviația, cu minele, submarinele și navele de suprafață. Iar când acțiunea lor era bine coordonată, adversarii nu au mai venit și a doua oară. A existat o unitate între marinari și artileria de coastă", a arătat contraamiralul.

Lipsea tehnica pentru a muta bateriile de coastă, care trebuiau să fie mobile!

De-a lungul istoriei, artileria de coastă a contribuit la obținerea unor victorii frumoase, dar, la fel de drept este că s-a confruntat și cu lipsuri. De exemplu, după 1965, după reînființare, intenția a fost ca bateriile de coastă să fie mobile. "Armata nu deținea la acel moment tehnică specială pentru artilerie de coastă. Motiv pentru care au fost luate de la artileria de coastă 32 de guri de foc, de 130 mm. În teorie, bateriile de coastă erau mobile. Doar că, la vremea respectivă, nu au fost importate din Rusia și suficiente mijloace de transport. De exemplu, tunurile în poziție de luptă aveau aproape 30 de tone și era nevoie de tractoare speciale, pe șenile, pentru a le mișca. Românii au importat opt bucăți, erau necesare cel puțin 32. Drept pentru care, din 1965 până în 2001, bateriile de coastă au fost tratate tot ca baterii fixe, iar în perioada 1987 – 1989 cele opt tractoare au fost scoase din uz", a mai arătat col. Marian Radu. În urmă cu câțiva ani, col. Radu a publicat o carte în care prezintă măreția și decăderea artileriei de coastă, iar în prezent are în lucru alte lucrări, pentru a prezenta publicului interesat, în detaliu, aspecte din existența acestei structuri.