Semnal de alarmă: adolescenți din Constanța, înjunghiați de un consumator de etnobotanice

279
1
Semnal de alarmă: adolescenți din Constanța,  înjunghiați de un consumator de etnobotanice - semnaldealarmaetnobotanice-1424621945.jpg

Articole de la același autor

Etnobotanicele au făcut din nou victime, în Constanța. Doi adolescenți, în vârstă de 16 ani, au ajuns la spital în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au fost înjunghiați de un amic de aceeași vârstă, după o ceartă.

Totul s-a petrecut în jurul orei 1,00 noaptea, adolescenții fiind în fața blocului unde locuia unul dintre ei, pe strada Brizei, în cartierul constănțean Poarta 6. La un moment dat, au povestit tineri, între ei a izbucnit o ceartă, din cauza unei fete, iar amicul lor, despre care spun că este consumator de etnobotanice, i-a tăiat pe abdomen și brațe. După care, agresorul a fugit, în vreme ce victimele au urcat în casă, pentru a cere ajutorul părinților. Ei au fost transportați la spital, unde s-a stabilit că rănile nu sunt grave, dar au rămas sub observație medicală.

În schimb, inclusiv duminică, suspectul era căutat de polițiști, pentru a fi tras la răspundere.

Consumul de etnobotanice, la cote alarmante

Atât polițiștii, cât și procurorii au tras un semnal de alarmă asupra amplorii pe care a luat-o consumul de etnobotanice în Constanța, inclusiv în rândul minorilor. Iar asta în condițiile în care, în urmă cu patru ani, magazinele de vise au fost desființate. Cu toate acestea, consumatorii își pot procura, cu ușurință, pliculețele cu substanțe interzise de pe Internet, la prețuri pornind și de la 7 lei țigara!

De exemplu, procurorul Laurențiu Bratosin, șeful DIICOT Constanța, preciza, recent, faptul că, în ciuda numeroaselor acțiuni desfășurate, "sunt, în continuare, foarte mulți tineri depistați în diverse locuri din municipiul Constanța, care dețin în permanență la ei în special substanțe noi cu efecte psiho-active, ce sunt foarte ieftine și au un efect grav".

Îngrijorător este faptul că, pe lângă faptul că-și fac rău lor, consumatorii de etnobotanice devin violenți și îi rănesc pe cei din jurul lor. Ceea ce s-a întâmplat, în sfârșitul de săptămână care a trecut, în cartierul Poarta 6 vine la o lună după ce un alt constănțean a ajuns la spital în stare gravă pentru că prietenul lui i-a înfipt un ciob de sticlă în gât, în timp ce era sub influența substanțelor interzise. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 19 Februarie 2015
Stire din Eveniment : Un nou șef la DIICOT. Iată când
Pagina a fost generata in 2.5433 secunde