Șeful CNADNR promite o mie de kilometri de autostradă, în doi ani

403
1
Șeful CNADNR promite o mie de kilometri de autostradă, în doi ani - seful-1471274620.jpg
România va avea o mie de kilometri de autostradă peste doi ani, față de aproape 700 câți sunt acum, a anunțat directorul general al Companiei de Drumuri, într-o emisiune la postul de televiziune Digi24.

Anul acesta, cu puțin noroc, ar urma să fie deschiși circulației aproape 66 de kilometri de șosea rapidă din tronsonul Lugoj - Deva și din Sebeș - Turda. Până atunci, directorul de la Drumuri promite că, la sfârșitul lunii viitoare, se va merge și pe cei 22 de kilometri dintre Sibiu și Orăștie, porțiunea închisă pentru reparații.

"Dacă discutăm de Sebeș - Turda, loturile 3 și 4 sunt într-o fază destul de avansată. Posibilitatea de a fi des-chise la finalul anului există, dar cea mai mică influență negativă, o ploaie de două săptămâni, ne duce lucrările anul viitor. Mai avem Lugoj - Deva, care este în execuție - 15 kilometri, probabilitatea de a fi dați traficului este spre 100%", a spus Cătălin Homor, directorul general al CNADNR.

Drept sigur deschiși, Homor a menționat cei 22 km între Orăștie și Sibiu, sectorul de autostradă care a fost demolat, programul fiind ca la sfârșitul lui septembrie traficul să fie repus în zonă.

Comentează știrea

Mos Ion
16 august 2016
Daaa ,si uzinele Dacia au achizitionat concernul DaimlerChrysler !

Vor curge rauri numai cu lapte si miere , iar cursul valutar va fi de 1 Leu = 100 $......si vom avea zeci de mii de Km de autostrada !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6901 secunde