Secția specială ar putea fi desființată. Ministerul Justiției nu susține funcționarea în forma actuală

227
Secția specială ar putea fi desființată. Ministerul Justiției nu susține funcționarea în forma actuală - birchall-1568734420.jpg

Articole recomandate

Ana Birchall a anunțat, marți, că grupul de lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la concluzii preliminare referitoare la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, precizând că "sunt două concluzii și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții".


"Este primul plen după o lungă perioadă, cu agendă bogată, interesantă, cu subiecte extrem de importante, nu numai pentru buna funcționare a unei instituții sau alta, ci pentru buna funcționare a justiției în general. Cunoașteți părerea mea personală, nu are rost să insistăm asupra ei, dar din punctul de vedere al ministrului Justiției și al ministerului Justiției, după cum cunoașteți, acum ceva vreme eu am instituit un grup de lucru interministerial la nivelul ministerului Justiției, coordonat direct de către ministru, prin care am încercat să aducem la aceeași masă, ca și puncte de vedere, am solicitat puncte de vedere atât de la instituțiile relevante din sistemul judiciar, toate de altfel, cât și a asociațiilor profesionale și această analiză a cuprins recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneția și alte recomandări", a declarat Ana Birchall, la sediul CSM.


Ministrul Justiției a anunțat că a avut și discuții tehnice la Bruxelles, referitor la următorul raport MCV.




Ana Birchall a mai precizat că, potrivit concluziilor preliminare ale Grupului interministerial, acesta nu susține funcționarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție în această formă.


"După cum știți, în această perioadă se redactează următorul raport MCV, vă spun în premieră, vineri am avut discuții tehnice la Bruxelles, deci, și vă spun în premieră, noi terminăm această analiză, acest raport în perioada următoare, sper în maximum două săptămâni, am întârziat pentru că anumite puncte de vedere au venit mai târziu și vă spun, ca și concluzii preliminare, că sunt două concluzii destul de interesante care au majoritatea și niciuna nu susține funcționarea în această formă a acestei instituții. Astea sunt concluziile preliminare", a completat Birchall.


Ministrul Justiției a declarat că va face public raportul de analiză al Grupului interministerial în maximum două săptămâni.


"Sunt concluzii care au majoritatea. Două concluzii. Este un raport preliminar, lăsați-ne să-l terminăm. Tocmai de aceea v-am spus că, în baza acestui raport, eu cred că cu toții trebuie să ne așezăm la masă și să venim cu soluțiile care să asigure exclusiv buna funcționare a sistemului judiciar. Fără patimă, fără orgolii, fără idei preconcepute, ci pur și simplu profesionist și responsabil pentru că aici vorbim inclusiv despre imagimea României și în relațiile pe care le are instituțional cu anumiți parteneri. Eu nu văd de ce a te așeza la aceeași masă cu bună cerdință, cu onestitate, analizând concluziile care se desprind din punctele de vedere venind de la toate instituțiile, asociațiile profesionale și de la cei care ne privesc acum. Am primit mii și mii de mesaje în baza cărora oamenii și-au exprimat un punct de vedere sau altul. Noi le-am analizat cu deschidere, profesionalism și responsabilitate. La nivel personal, părerea mea o cunoașteți", a conchis Birchall.


La mijlocul lunii iulie 2019, Ana Birchall anunța că a solicitat puncte de vedere de la secțiile pentru procurori și judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar și de la asociațiile de magistrați pe rapoartele GRECO la adresa României publicate. Grupul Statelor contra Corupției (GRECO) a transmis atunci că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupției exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureștiului de a desființa Secția specială de investigare a magistraților.


Tot atunci, președintele Klaus Iohannis a solicitat ca Guvernul să vină cu o inițiativă legislativă pentru a corecta "aomalia"care este Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), precum și alte neregularități din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament.


Sursa: Digi24.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9011 secunde