Se deschide sezonul țepelor pe bandă rulantă. Metode folosite des de escroci

Duminică, 14 Iunie 2020, 18:42
1214
Imaginația infractorilor nu are limite. De aceea, având în vedere că vara este perioada în care mulți escroci intră în acțiune și recurg la fel de fel de metode pentru a obține bani în mod ilegal, polițiștii atrag atenția să nu primiți străini în casă. Unele tehnici sunt banale și cunoscute de mult timp, dar încă sunt eficiente.

"Precauția noastră trebuie să fie pe măsură. Indiferent de pretexte, străinii nu trebuie primiți în locuință", au subliniat reprezentanții Poliției Române.

Potrivit oamenilor legii, în timpul sezonului cald, tot mai mulți indivizi certați cu legea "ies la vânătoare" și recurg la fel de fel de metode pentru a obține acces în locuințe și a fura. Iar pretextele pe care le folosesc sunt atât de banale.

"În cadrul metodei «Electricitate/gaze/apă, pretind că sunt reprezentanți ai companiilor de gaz, apă, electricitate și solicită accesul în locuință pentru verificări. Metoda «Detergentul»: falși vânzători, care bat la ușa victimelor și oferă produse de curățenie gratuite sau la prețuri promoționale. Apoi, mai este metoda «Deratizare»: sub motivul că sunt angajații unor firme care oferă servicii de deratizare, încearcă să primească acces în locuință. În toate cazurile, infractorii încearcă să afle unde ține proprietarul banii sau valorile, ulterior îi distrag atenția și își însușesc banii", au descris reprezentanții Poliției Române modalitățile de operare.

O altă metodă care face victime este "Străinul".

"Infractorii motivează că nu sunt din localitate, spun că au o urgență medicală - de obicei, spun că sunt cetățeni străini și vorbesc stricat limba română! - și că nu au bani românești asupra lor, solicitându-le victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii și lasă garanție o geantă, spunând că au valută sau bunuri de valoare și că se vor întoarce.

Utilizată mai este și metoda «Cerșetorul»: persoane care bat la ușile oamenilor pentru a cere un pahar cu apă.

Una dintre cele mai des folosite este «Comis voiajorul»: oferirea spre vânzare, la un preț minim, greu de refuzat, de către vânzători ambulanți, a diferitelor produse, precum veselă, tacâmuri ambalate în cutii intens colorate și cu o reclamă pe măsură. În realitate, se oferă spre vânzare produse de slabă calitate sau contrafăcute, la prețuri mari", au mai atras atenția polițiștii.

XXX

Prin metoda "Strângere de fonduri pentru persoane bolnave" se încearcă sensibilizarea victimelor.

"În această situație, victimele fie sunt contactate direct la domiciliu, fie sunt acostate pe stradă, sub pretextul că adună fonduri pentru diverse culte religioase sau pentru cazuri sociale sau medicale, solicită ajutor bănesc, mizând pe starea emoțională și sensibilitatea victimei, când vine vorba despre boală și suferință", au descris oamenii legii.

De regulă, persoanele vârstnice sunt cele mai vizate, de aceea polițiștii atrag atenția că, odată intrați în casă, infractorii pot fi periculoși. 



Pagina a fost generata in 0.3045 secunde